CSM TÂRGOVIȘTE, UN NOU SUCCES ÎN DEPLASARE

Mihai ROŞOIU
0 0

Etapa a șaptea a Diviziei A1 la volei feminin a început cu o partidă spectaculoasă disputată în sala Rapid. Campioana, CSM Târgoviște, s-a impus cu scorul de 3-0, după un meci mai echilibrat decât arată scorul.
CSM Târgoviște a venit ca favorită la București, însă a întâlnit o echipă decisă să demonstreze că poate lupta de la egal la egal cu campioana. A rezultat un meci foarte echilibrat, cu bucureștencele ținând mereu aproape în primul set, pe care l-au pierdut la 22, și fiind la doar o minge de câștigarea celui de-al doilea.
De altfel, în actul secund, giuleștencele au condus aproape în permanență, uneori și la 4 puncte (17-13, 18-14). De fapt, ele s-au aflat la conducerea setului până spre final, scorul fiind și 22-19 și 24-23, însă mingea de set a fost ultima lor reușită. Campioanele au revenit și s-au impus cu 26-24.
Setul al treilea se anunța la fel de echilibrat și așa a și fost până la o mutare extrem de inspirată a antrenorului italian Giovanni Caprara. Acesta a introdus-o la serviciu pe Darya Boris la scorul de 13-12 pentru CSM Târgoviște, iar belarusa de doar 18 ani a servit de nu mai puțin de 10 ori!
A reușit un as, dar cel mai important este că a ținut mingea în joc și că le-a permis coechipierelor să se detașeze decisiv, căci atunci când a ieșit de la serviciu scorul a fost 22-13! Practic, ea a fost eroina „din umbră” a echipei sale, căci jucătoarea meciului a fost Adriana Matei, care cu 18 puncte a fost cea mai bună marcatoare a partidei, informează doarv-olei.ro
Au jucat pentru Rapid: Zadorojnai (10), Sobo (10), Ivanova (8), Apolinario Coreea (8), I. Radu (5), Postea (2), Bratu (-), Spînoche (-), Coman (-), Ilinca (libero). Nu au jucat: Drîmboi, Cojocaru (libero). Antrenor: Marius Măcicășan.
Au jucat pentru CSM Târgoviște: Ad. Matei (18), Erzen (16), Buterez (12), Meyer (8), Ortiz Ruiz (7), Yordanova (1), Boris (1), Shahpazova (1), Bagaeva (1), Bozicevic (libero). Nu au jucat: Bizdrigheanu, Orlandea, Pamfil (libero). Antrenor: Giovanni Caprara.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ECHIPA DE BASCHET A TÂRGOVIȘTEI A PIERDUT PE TERENUL RAPIDULUI

Runda a 7-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin a derulat pe parcursul unei singure zile, 20 noiembrie, când s-au disputat cinci jocuri. S-au consemnat trei victorii ale gazdelor și două ale formațiilor vizitatoare, în timp ce un meci se va juca în luna februarie.La finalul etapei, FCC Baschet UAV […]