Credite bancare cu garanții de stat și dobânzi subvenționate prin Programul IMM Plus 2024

Date:

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM)  vor putea să angajeze credite bancare cu garanții de stat și cu dobânzi subvenționate, printr-o schemă de ajutoare de aproape 12,5 miliarde lei (2,5 miliarde euro), lansată în consultare publică de Ministerul Finanțelor.

 Noul Program IMM Plus 2024 va continua astfel măsurile din fostul program IMM Invest Plus, început din anul 2020, din pandemia COVID-19.

Schema IMM Plus va asigura, până la 30 iunie 2024, accesul la finanțare al firmelor care nu dispun de sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității.

Bugetul propus este de maximum 12,5 miliarde lei și se pot acorda garanții în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari.

Programul IMM Plus se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Raportat la vechiul program IMM Invest, valorile maxime ale ajutoarelor de stat au fost majorate de la 2.000.000 euro la 2.250.000 euro per întreprindere/UAT, respectiv de la 250.000 euro la 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agriculturii primare și de la 300.000 euro la 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii.

Componentele Programului IMM PLUS

1. Componenta IMM ROMÂNIA PLUS facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piată medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.

2. Componenta AGRO PLUS este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piaþă medie, inclusiv profesioniștii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

3. Componenta IMM PROD PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

4. Componenta CONSTRUCT PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementate de:

  • IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare de piaþă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură;
  • Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

5. Componenta RURAL PLUS are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investiții și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

6. Componenta INNOVATION PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Ziua Poliției va fi sărbătorită în Piața Tricolorului din Târgoviște

Pe 22 martie 2025, IPJ Dâmbovița organizează un eveniment special cu...

Accident rutier produs în orașul Găești, motociclist rănit și transportat la spital 

 Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați...

Descinderi ale polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,...

 NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE!

Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de...