Cosmin Matei a ajuns în Grecia

Mihai ROŞOIU
0 0

cosmin mateiTârgovişteanul Cosmin Matei s-a despărţit de Dinamo în această iarnă. Site-ul oficial al grupării din Ştefan cel Mare a anunţat că mijlocaşul a fost transferat la clubul Atromitos Atena (Grecia). Ajuns în urmă cu patru ani în Ştefan cel Mare, Cosmin Matei a câştigat Cupa României şi Supercupa României în tricoul alb-roşu, ambele în 2012.
„FC Dinamo Bucureşti îi mulţumeşte lui Cosmin Matei pentru evoluţiile în Ştefan cel Mare şi îi urează mult succes în carieră!”, este mesajul postat pe site-ul oficial al roş-albilor.
Mijlocaşul mai avea contract cu Dinamo până în vară, iar roş-albii au primit în schimbul său 50.000 de euro, informează Digisport.ro.
109 meciuri şi 20 de goluri a adunat Cosmin Matei, în Liga 1, în tricoul echipei din Ştefan cel Mare. 14 partide şi un gol are Cosmin Matei la Dinamo în celelalte competiţii interne, Cupa României, Supercupa României şi Cupa Ligii. A mai jucat două partide în cupele europene, în „dubla” cu Metalist Harkov, din play-off-ul Europa League.
2014 este anul în care Cosmin Matei a fost convocat la echipa naţională a României după evoluţiile în tricoul alb-roşu. Are două selecţii la prima reprezentativă în partidele amicale cu Albania şi Algeria. 13 este locul ocupat de Atromitos Atena în prima ligă a Greciei.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Au început să apară rezultatele şi la atletism!

La Sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu din Bucureşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de seniori, tineret şi juniori I. La categoria juniori I, sportiva legitimată la CS Târgovişte şi antrenată de Desdemona Ionescu, a avut o comportare foarte bună, comportare ce s-a materializat într-un loc V […]