COPIII ŞI JUNIORII NU VOR MAI ÎNCEPE ANTRENAMENTELE

Mihai ROŞOIU

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susţinut marţi o conferinţă de presă în care a încercat să explice condiţiile în care se va relua activitatea sportivă după terminarea stării de urgenţă, adică după 15 mai. Copiii şi juniorii nu pot reîncepe pregătirea, iar campionatele lor ar trebui anulate.
Concret, cei care vor relua activitatea sportivă vor fi doar componenţii echipelor de seniori care mai vor să termine campionatele (e cazul fotbalului şi, dacă vor avea puterea financiară de a respecta normele drastice impuse, al handbalului) şi ai loturilor olimpice, dar numai în condiţii stricte de izolare în cantonament. De asemenea, există o listă cu sporturi individuale în care se poate reîncepe pregătirea. Practic, se va intra în cantonament în 15 mai sau când doreşte un club sportiv şi se va ieşi de acolo abia după terminarea competiţiilor, sau dacă se vor relaxa de tot măsurile, ceea ce nu va fi cazul în viitorul apropiat. Adică urmează un cantonament de două-trei luni.
Conform oficialului român, antrenamentele de juniori nu se vor relua în viitorul apropiat. „Cu copiii, cu juniorii, cu tineretul, lucrurile trebuie privite în paralel cu ce se întâmplă în domeniul şcolar. E evident că în momentul de faţă nu poate fi cazul reluării antrenamentelor sportive la nivel de juniori. Vreau să fie bine înţeles de toată lumea. Reluarea sportului se face treptat, gradual. Vom începe cu seniorii. Vom evalua situaţia permanent, din două în două săptămâni şi când ne vom asigura că toate riscurile sunt diminuate, vom putea relua şi antrenamentele copiilor şi juniorilor”, a spus ministrul Ionuţ Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ÎNTÂLNIRE PENTRU RELUAREA LIGII I

După anunţul Ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, care a avut loc ieri, 5 mai, cu referire la reluarea sportului din România, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, lea făcut o vizită celor de la Ministerul Sănătăţii miercuri dimineaţă.Burleanu a luat parte la o şedinţă care a durat mai mult de trei […]