Controale făcute de inspectorii sanitar-veterinari în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

În cursul lunii iulie 2017, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfăşurat 8.142 de controale în unităţile din industria agroali-mentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, alcoolice şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor şi fructelor.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produsele alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 166 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 331.000 lei şi au fost acordate 112 avertismente pentru deficienţe minore.
Pentru neconformităţile constatate au fost acordate amenzi în judeţul Dâmboviţa, în valoare de 36.400 lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
De asemenea în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liviu Pop, ministrul Educaţiei schimbă tot: Niciun manual auxiliar sau alternativ nu mai este valabil

Niciun material auxiliar nu mai este valabil începând de astăzi, a afirmat ministrul Educaţiei, Liviu Pop, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai spus că în cel mult 30 de zile o comisie va elabora normele metodologice care vor sta la baza avizării materialelor auxiliare care vor putea fi folosite […]