Consiliul Judeţean Dâmboviţa Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa Comunicat de presă

Lansată în anul 1990, la Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia, Laura Stoica a reuşit în scurt timp să cucerească inimile românilor. După doar un an de la debut a fost aleasă cea mai bună voce pop, iar până la finalul următorului an triumfa pe scena Cerbului de Aur, cu primul său album. Valoarea sa artistică a fost recunoscută rând pe rând în Austria, Malta, Turcia şi Bulgaria, atrăgând după sine nu mai puţin de 5 turnee internaţionale, între 1991 şi 2003, în Bulgaria, Israel, Malta şi Statele Unite. În 1993 a înfiinţat Laura Stoica Band, care a concertat live pe numeroase scene din ţară şi din străinătate, astfel de-a lungul întregii sale cariere s-a bucurat de succese remarcabile, indiferent de mediul în care s-a manifestat.
Pentru a aduce omagiul binemeritat vieţii şi carierei interpretei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, organizează un concert extraordinar „IN MEMORIAM LAURA STOICA”. Astfel, în data de 6 octombrie 2018, vă dăm întâlnire la Teatrul” Tony Bulandra” din Târgovişte, începând cu ora 18.00, pentru a ne bucura impreuna de un spectacol extraordinar în care vor evolua invitaţi de renume: Horia Brenciu, Aurelian Temişan, Andreea Avarvari (AVA), Eliza Manda, Bianca Sumanariu, Elianne şi Vera Lascu.
Ne vom revedea şi cu Orchestra Simfonică „Muntenia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijată de maestrul Daniel Jinga, care va realiza acompaniamentul spectacolului.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Probleme uriaşe pentru echipa învinsă de Chindia în weekendul trecut DACIA UNIREA BRĂILA A INTRAT ÎN INSOLVENŢĂ

Aflată într-o continuă stare de incertitudine financiară, lovită de refuzul autorităţilor locale de a se implica în ajutorarea clubului, Dacia Unirea Brăila a ales ultima soluţie prin care speră să supravieţuiască. „Între a intra în faliment şi a nu mai recupera nimic şi, totuşi, a continua sub o formă mai […]