CODUL SILVIC – votat de Senatul României 

Date:

 Noul cod silvic a fost votat în Senat și a fost adoptat cu 87 de voturi pentru, 3 abțineri și 1 vot împotrivă.

„ Cred că avem în sfârșit o lege care tratează corect frumusețile pădurii, pericolele asupra pădurii precum tăierile ilegale, activitățile economice cu risc de încălcare a legii sau problema populației dependente de lemnul de foc. 

Ceea ce ne-a preocupat în mod special în procesul conceperii Codului a fost să reușim să găsim un echilibru între protejarea celor mai valoroase păduri din țară și gestionarea durabilă a lor. 

Astăzi putem spune că avem cele mai mari suprafețe de păduri virgine din #Europa, munții noștri încă ascund păduri pe unde nu a călcat vreodată picior de om, avem aproximativ 10.000 de companii în țară care activează în industria lemnului care a depășit 3,5% din #PIB. Vorbim despre un aport important în balanța comercială a României, atât pentru consum intern, cât și pentru export. Asta înseamnă inclusiv sute de mii de locuri de muncă în domeniul forestier, adică multe familii din țară care își duc traiul de zi cu zi din această meserie și să nu uităm de cele aproximativ 3,5 milioane de gospodării care nu ar supraviețui fără lemn de foc” a declarat ministrul Mircea Fechet.

 Prevederi noi aduse de Codul Silvic: accesul liber pentru plimbări  pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din țară; confiscarea mijlocului de transport pentru cei care transportă 20% sau cel puțin 5 mc de lemn fără acte; interzicerea activităților economice în domeniul silvic pentru personalul din autorități și din administrațiile silvice până la rudele de gradul II;                     interzicerea tăierilor la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, inclusiv în Parcurile Naturale (541.140 ha), dar și în toate siturile Natura 2000 (5,5 mil ha din care aproape jumatate e pădure); împădurirea de către stat a terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar; asigurarea cadrului legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure și cu autorii din spatele acestora;

 dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege;

stabilește comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere; introduce termenul „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi  integrate cu arbori și arbuști; se înființează Consiliul Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; stabilește includerea tuturor proprietarilor de pădure din #România în Registrul Forestier Național;

 definește ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate;introduce un concept nou – „insulele de îmbătrânire”- care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

 Proiectul de Cod Silvic a fost elaborat prin #PNRR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Razie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în colaborare cu...

Percheziții la Bălteni, vizate centrele de fier vechi 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ...

Săptămâna Siguranței Școlare pentru elevi ai Liceului Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște

S-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a consumului...