CNAS, participantă activă la găsirea soluţiilor optime de prevenţie, screening şi tratament al cancerelor

„Numărul cazurilor oncologice din România ar putea fi diminuat cu până la 50% prin evitarea factorilor de risc, printrun stil de viaţă sănătos, dar pentru o asemenea schimbare de mentalitate colectivă este necesar efortul conjugat al mai multor instituţii publice şi organizaţii, atât locale, cât şi naţionale şi internaţionale”, a declarat Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul unui simpozionului dedicat combaterii şi controlului cancerelor. Sub deviza „Leaving no one out” („Nimeni nu trebuie lăsat în urmă”), lucrările simpozionului s-au concentrat în jurul elementelor esenţiale ale Planului Naţional de Control al Cancerului: înregistrarea şi monitorizarea, prevenţia primară şi screeningul.
Manifestarea organizată de Preşedinţia Română a Consiliului Uniunii Europene, alaturi de Comisia Europeană, a avut ca scop dezbaterea, la nivel de experţi, a soluţiilor de mobilizare a potenţialului şi a oportunităţilor încă neutilizate pentru dezvoltarea de abordări inovatoare şi eficiente în accelerarea implementării în practică a progreselor înregistrate până în prezent în domeniul oncologic.
Conturarea acestor soluţii trebuie să pornească de la utilizarea datelor informatice acumulate până în prezent la instituţiile publice din România, printr-un proces de analizare a acestora care să furnizeze rapoarte-suport cu grad ridicat de acurateţe (data-mining) pentru fundamentarea politicilor de sănătate în domeniul oncologic, pentru evaluarea tehnologiilor medicale şi pentru optimizarea utilizării fondurilor disponibile.
În anul 2018 numărul beneficiarilor Programului Naţional de Oncologie a fost de circa 130.000, iar fondurile totale utilizate au fost de aproximativ 1,8 miliarde lei – adică peste o treime din fondurile totale alocate de CNAS celor 14 programe naţionale curative pe care le derulează. În acest an, doar pentru primul semestru este prevăzută o finanţare de aproape un miliard lei pentru acelaşi program.
Distinct de Programul Naţional de Oncologie, instituţia mai are în derulare şi 19 contracte cost-volum pentru medicamente inovative cu indicaţii terapeutice oncologice, valoarea totală a acestor contracte fiind de 1,3 miliarde lei.
„Având în vedere ritmul de creştere a incidenţei afecţiunilor oncologice şi ponderea mare a cazurilor depistate în stadii avansate de boală, este evident că oricât am mări fondurile alocate, acestea vor fi mereu insuficiente. Soluţia nu este doar să investim cât mai mulţi bani şi să asigurăm cele mai noi şi mai performante tratamente. Trebuie să trecem de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, să convingem populaţia să investească în prevenţie şi în depistarea precoce a bolilor oncologice”, a mai declarat Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul manifestării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Patru solicitări de sprijin financiar pentru judeţul Dâmboviţa, înaintate viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu

Reprezentanţii CJ Dâmboviţa au făcut o vizită pe teren, în localităţile Iedera şi Valea Lungă, pentru a analiza pagubele produse de precipitaţiile abundente căzute în ultima perioadă. După convocarea de marţi a Comitetului Pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Instituţia Prefectului Dâmboviţa au înaintat viceprim-min-istrului Vasile-Daniel Suciu o […]