Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală.
Pentru că această zi are o importanță deosebită pentru toți românii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit luni, 15 ianuarie 2024, la muzeele din municipiul Târgoviște (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”), dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi.
Pe lângă expoziţia permanentă a muzeului, veți putea admira şi următoarele expoziţii temporare:
– Expoziţia Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu”, ediţia a IX-a, Târgoviște, 2023, organizată la Muzeul de Artă;
– Expoziţia „Nestemate ale colecției de Carte Veche a Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească””, organizată la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti;
– „Timpul sărbătorii în casele dâmbovițenior” – Expoziţie dedicată sărbătorilor de iarnă, deschisă la Muzeul de Istorie.
Accesul publicului în muzeu se va face între orele 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30).