CJ Dâmbovița a obținut locul 1 în regiunea Sud-Muntenia la proiecte privind păstrarea identității culturale

Date:

Județul Dâmbovița este  pe locul 1 la capitolul impulsionarea dezvoltării județului  și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Municipiul Târgoviște

CJ Dâmbovița a implementat cu succes un proiect în valoare de 𝟑.𝟗𝟖𝟗.𝟏𝟒𝟓,𝟒𝟓 euro 

Turnul Chindiei, ridicat de către Vlad Țepeș în secolul al XV-lea peste pridvorul paraclisului de pe vremea bunicului său, Mircea cel Bătrân, a fost mereu o emblemă a puterii și autorității. Timpul și-a pus, însă, amprenta asupra acestui monument, cât și asupra bisericilor și ruinelor din Curtea Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești. 

Astfel, a fost inclus într-un necesar proces de restaurare și conservare, alături de alte valoroase obiective precum Biserica „Mare Domnească”, Biserica „Sf. Vineri” și ruinele Bisericii „Paraclis”, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. 

Investițiile realizate în acest proiect nu se rezumă doar la aspectul estetic al monumentelor, ci au inclus și elemente de reconstrucție structurală, astfel încât acestea să reziste pentru o perioadă cât mai îndelungată. De asemenea, s-au luat măsuri pentru conservarea și protejarea în mod adecvat a ornamentelor și a decorațiunilor interioare.

Astăzi, Turnul Chindiei și Curtea Domnească și-au redobândit strălucirea de odinioară, așteptând vizitatorii să le descopere poveștile pe care le păstrează. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ȘANSE MINIME PENTRU SORANA CÎRSTEA LA STUTTGART

Zilele trecute a fost efectuată tragerea la sorți pentru...

ARGINT LA CUPA ROMÂNIEI DE BOX PENTRU CS TÂRGOVIȘTE

Performanță remarcabilă atinsă de unul dintre cei mai promițători...

CSM TÂRGOVIȘTE, ZDROBITĂ DE SEPSI SIC SF. GHEORGHE ÎN PRIMUL MECI AL FINALEI MICI

Ultimele câștigătoare ale titlului național din baschetul feminin românesc...