Cine îi protejează, cine le oferă sprijin real? Domnule Bolojan, doamna Țoiu… sunteți oare conștienți de responsabilitatea pe care o aveți sau considerați acești oameni doar o „cheltuială” de care statul român nu trebuie să-și bată capul?

Dincolo de umilința de a li se cere bani pentru repatriere, statul român are o obligație fundamentală: să-și protejeze cetățenii. Nu este o favoare și nici un gest de bunăvoință. Este o responsabilitate elementară a oricărui guvern. Dar pentru administrația Bolojan, se pare că aceasta este doar un ideal abstract.
Domnule Bolojan, poate că nu ați realizat încă că sunteți premierul României – nu liderul USR sau al unei facțiuni din PNL. Românii vă plătesc salariul tocmai pentru a le apăra interesele și pentru a-i proteja, mai ales în momente de criză. Inclusiv pe cei care astăzi sunt blocați, fără resurse, la limita rezistenței lor.
Nu vă cerem empatie. Știm că acolo unde nu există, nici Dumnezeu nu cere. Dar nu este vorba despre empatie, ci despre datorie. Datoria față de cetățenii acestei țări. Datoria de a-i aduce acasă în siguranță, de a mobiliza instituțiile statului, de a cere sprijin european dacă nu sunteți capabili să gestionați situația singuri.
Românii merită protecție, nu ignoranță. Așa cum fac toate țările civilizate, statul trebuie să fie alături de oamenii săi – rapid, eficient și fără costuri umilitoare pentru cei aflați în pericol.