CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Date:

Steaua București – Chindia Târgoviște 1-1 (1-0)

Stadion: Ghencea.

Au marcat: Nacho Heras 39′ / Rareș Mihai 72′

Steaua: Raf. Munteanu – Kereki, Vîrtej (Nedelea 65′), Beța – St. Drăghici (cpt.), Dani Iglesias, Rober Sierra, Dav. Matei (Raicu 74′), Ad. Ilie – Chipirliu, Nacho Heras (Ad. Popa 82′)

Rezerve neutilizate: Frănculescu – Maeschi, Ad. Pop, Al. Iordan, Dav. Păcuraru, Dane

Antrenor: Daniel Oprița

Chindia: M. Contra – Martac, C. Dinu (cpt.), Mih. Leca, R. Simion – Al. Petre (Bg. Petre 73′), Iul Roșu, Danu (Grubac 63′), Rz. Tache (R. I. Mihai 63′) – D. Florea (Atanase 83′), Pesic

Rezerve neutilizate: Șt. Mușat – M. Șerban, Romeo, Ad. Ioniță, Al. Sabău

Antrenor: Marian Vătavu

Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava) și Gabriel Neagu (Călăraşi).

Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele – Teleorman).

Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călărași).

♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute. Steaua este ținută în propria jumătate în acest final de joc
♦Min 85 Pasă pe jos în dreapta, Mihai ajunge primul și șutează aproape din același unghi din care a înscris, trimite tot pe direcția lui Munteanu, care prinde între picioare. Probabil lui Munteaun i-au tremurat picioarele până a prins, cu gândul la tontogolul primit în minutul 72
♦Min 79 Nacho Heras șutează din fața careului, Contra se întinde în stânga și respinge în lateral, Steaua recuperează și centrează în fața careului mic, de unde același spaniol trimite în blocajul portarului. Chindia scapă fără gol în două faze
♦Min 76 Centrare bună din stânga pe bara a doua, Nacho Heras sare în 5-6 metri și pune capul și trimite peste poartă
♦Min 72 1-1 Florea schimbă direcția din stânga, Rareș Mihai, nemarcat, preia și șutează puternic cu dreptul din 15 metri lateral dreapta, dar pe direcția lui Rafael Munteanu. Portarul Stelei gafează, ține palmele moi, îi sunt date peste cap și mingea intră în plasă, la colțul lung
♦Min 66 Pesic avansează din stânga spre dreapta și trage pe jos din 20 de metri, spre colțul lung, însă mingea e o pradă ușoară pentru Munteanu
♦Min 51 Pesic ajunge al doilea la minge și îl calcă pe picior pe Dani Iglesias, chiar lângă arbitru, dar Vădană se uită în altă parte și nu vede această intrare, astfel că jucătorul Chindiei scapă fără cartonaș galben
♦Min 50 Steaua începe repriza tot în atac, Matei centrează dintr-un corner din stânga, iar Kereki reia cu capul peste poartă
♦Min 46 S-a reluat jocul. La acest meci, principalul căpitan al Chindiei a revenit după o accidentare suferită în meciul cu Unirea Ungheni, din etapa 4, disputat în data de 24 august. De atunci nu a mai jucat Cornel Dinu.
♦Min 45+1 Pauză în Ghencea, cu Steaua terminând prima repriză tot în atac. Diferența de pe tabelă putea fi mult mai mare, dar și echipa lui Oprița a scăpat ca prin minune în două faze bune de gol ale Chindiei. 1-0 după reușita lui Nacho Heras
♦Min 39 1-0 Steaua continuă să preseze, defensiva Chindiei e depășită ușor la o incursiune în centru a lui Dani Iglesias și o pasă în stânga a lui Nacho Heras. Spaniolul preia, îl fentează ușor pe Simion și trage cu dreptul, cu fentă, din 12 metri ușor lateral stânga, la colțul lung. Contra plonjează doar pentru fotografi, degeaba
♦Min 38 Centrare din dreapta în careul Stelei, Nacho Heras câștigă duelul aerian din 8 metri și deviază cu capul puțin pe lângă bara din stânga
♦Min 37 Chipirliu scapă singur pe stânga, însă pierde din turație, este ajuns din spate, nu finalizează, cum Martac nu a ieșit din poartă, încearcă o pasă în dreapta pentru Nacho Heras, dar execuția sa nu este nici aici inspirată, iar balonul deviat de Martac este reținut de Contra
♦Min 36 Mingea centrată din dreapta este respinsă în față, balonul ajunge la Drăghici, care așază în centru pentru Rober Sierra, iar acesta șutează din prima, de la 22 de metri. Minge șterge transversala și cade pe plasă. Contra părea bătut. Oprița vociferează pe margine și gesticulează către cei de pe bancă, spunând ceva de genul că mingea nu vrea să intre în poartă!
♦Min 35 Pesic avansează în careul Stelei pe stânga, centrează în fața careului mic, de unde se respinge slab, în centru, direct la adversar, la Roșu, care are poziție bună, însă șutul său este blocat din nou de Vîrtej, iar Munteanu reține cu ceva emoții și Steaua scapă din nou fără gol
♦Min 30 Gafă incredibilă a lui Contra, care pasează scurt în față pentru Roșu, iar acesta preia larg spre înapoi. Mijlocașul încearcă să ajungă mingea, însă mai rapid este Chipirliu, venit din stânga, care trage cu dreptul, din 12 metri, ca la rugby, mult în sus. Se vede de ce Chipirliu are doar 4 goluri în acest sezon! Ratare incredibilă a atacantului dintr-o poziție și o fază de neiertat!
♦Min 29 Matei execută peste transversală, cu piciorul stâng, o lovitură liberă de la 20 de metri ușor lateral dreapta
♦Min 23 Centrare din stânga în fața careului mic, de unde mingea este respinsă în față, Iulian Roșu e nemarcat la 14 metri central și trage din prima cu latul piciorului drept, modest, pe centru, pe direcția lui Vîrtej, care respinge
♦Min 11 Nacho Heras scapă singur pe dreapta, pătrunde în careu, se oprește, întârzie șutul, are colțul din stânga, cel lung, liber, înspre acolo trage, dar Contra scoate cu piciorul drept. Spaniolul a gândit foarte slab faza, s-a oprit, a ajuns în unghi și Contra a parat cu ușurință culoarul pe unde atacantul Stelei a tras
♦Min 1 Steaua atacă din primele secunde, Drăghici pasează din dreapta careului înspre centru, ușor înapoi, Chipirliu trage cu dreptul din 10 metri, puțin pe lângă bara din dreapta. Șutul a avut loc în secunda 27.

Sursa: www.liga2.prosport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pompierii recomandă măsuri de siguranță pentru prevenirea incendiilor și accidentelor casnice în sezonul rece

Locuitorii județului Dâmbovița sunt încurajați de ISU „Basarab I”...

Siguranța cetățenilor, prioritate pentru polițiștii din Dâmbovița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

ISU Dâmbovița  a sărbătorit realizările și avansările cadrelor militare

Ieri,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița a...

Surprins la volan, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce

Ieri, în jurul orei 11:51, polițiștii din cadrul Formațiunii...