CHINDIA SE ÎNTOARCE LA PLOIEȘTI

Mihai ROŞOIU

Chindia Târgoviște revine la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, casa Petrolului, pentru disputarea meciurilor din Liga 1 din organizare proprie. qEchipa târgovișteană a evoluat în ultima perioadă „acasă” la Buzău, pe arena Gloria, casa altei divizionare secunde, FC Buzău.
Anunțul oficial a fost făcut de clubul din Târgoviște.
Cum stadionul propriu, „Eugen Popescu”, se află încă în reabilitare – lucrările au început de doi ani și două luni -, Chindia își schimbă din nou casa, de data asta cel mai probabil pentru că arena de la Buzău, pe care ajunsese în februarie, nu deține instalație de încălzire a gazonului, necesară în perioada rece.
„Începând cu jocul din etapa a 9-a, cel cu Farul Constanța, echipa noastră va susține meciurile de pe teren propriu la Ploiești, pe stadionul „, a anunțat Chindia.
Chindia a mai jucat în acest an 2021 la Ploiești, cu FC Botoșani (2-3) și CFR Cluj (01), pentru ca în februarie să se mute pe arena din Parcul Crâng, unde a obținut rezultate foarte bune, respectiv a încheiat sezonul pe locul 7 în Liga 1, la o repriză de play-off-ul competiției.
În noile condiții, meciul cu Farul Constanța (fosta Viitorul), care va avea loc în jurul datei de 17-18 septembrie, va fi primul din noua „sesiune” la Ploiești.
De amintit că primul joc pe teren propriu al Chindiei de la revenirea în Liga 1 a avut loc la Ploiești, cu Viitorul, în iulie 2019 (0-1). Peste 3.000 de suporteri au venit atunci de la Târgoviște să încurajeze nou-promovata, care a făcut un meci bun cu echipa lui Gheo-rghe Hagi.
De când joacă în Liga 1, Chindia și-a disputat meciurile de pe teren propriu pe stadioanele din Ploiești, Giurgiu, Buftea, iar Ploiești, Buzău și, acum, din nou Ploiești.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIȘTE - RAPID, ÎN CUPA ROMÂNIEI

La sediul Primăriei Municipiului Târgu Mureș, în prezența reprezentaților autorității locale (primarul municipiului Tg. Mureș, Soos Zoltan, și consilierul local Frunda Csenge) și județene, vicepreședintele CJ Mureș, Kovacs Mihaly-Levente, a conducerii FRB (Carmen Tocală, Mircea Cristescu și Cătălin Burlacu) și a reprezentanților echipelor participante, a avut loc tragerea la sorți […]