CHINDIA S-A DISTRAT CU AFC HĂRMAN

Mihai ROŞOIU

Chindia Târgovişte şi-a încheiat cu o victorie, seria meciurilor amicale desfăşurate în 2019 şi aşteaptă nerăbdătoare reînceperea campionatului Ligii 2, care se va produce vinerea viitoare, chiar pe teren propriu, de la ora 14:00, în faţa Aerostarului Bacău, scrie liga2.prosport.ro
In ultimul test desfăşurat în perioada de pregătire de iarnă, echipa lui Viorel Moldovan a câştigat cu 4-1, la stadionul de la Aninoasa, meciul cu AFC Hărman, ocupanta locului 11 în Seria a 5-a a Ligii 3.
In faţa unui adversar modest, ales special pentru ca elevii lui Viorel Moldovan să-şi ridice moralul înaintea primului joc oficial, târgoviştenii au trecut la scor, prin golurile marcate de Cristian Neguţ, Mihai Neicuţescu şi Alin Nisipeanu.
Neguţ a stabilit scorul pauzei, prin golurile marcate în minutele 25 şi 39. In partea secundă, Mihai Neicuţescu a majorat diferenţa în minutul 68, pentru ca Robert Vasiloi să reuşească în minuutl 78 golul de onoare al braşovenilor. În ultimele minute, Alin Nisipeanu (88) a trimis şi el mingea în plasă şi a stabilit rezultatul final, 4-1, titrează liga2.prosport.ro
Viorel Moldovan a început amicalul cu Hărman în formula: Aioani – Martac, Bg. Şandru, Dudea, Dumitraşcu -Mihaiu, Novac, Liv. Mihai, Crinel Stoica – Cr. Neguţ, Neicuţescu. În partea secundă a utilizat şi restul jucătorilor apţi.
În 2019, Chindia a desfăşurat opt amicale, în care a înregistrat trei victorii (2-1 cu Unirea Bascov, 3-1 cu CS Baloteşti şi 4-1 cu AFC Hărman), trei egaluri (1-1 cu FC Voluntari, CS Mioveni şi Metaloglobus) şi două înfrângeri (0-2 cu Rapid şi Daco Getica Bucureşti).
Pentru Chindia urmează meciul oficial cu Aerostar, vineri, de la ora 14:00, la Târgovişte, iar pentru AFC Hărman un nou joc test, duminică, de la ora 11:00, în deplasare, cu KSE Târgu Secuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DÂMBOVIŢA vs. OLT ÎN BARAJUL DE PROMOVARE

Vineri, 15 februarie, Casa Fotbalului a găzduit tragerea la sorţi a duelurilor pentru barajul de promovare în viitoare ediţie a Ligii 3. Cele 41 de judeţe plus Municipiul Bucureşti au fost împărţite în 7 regiuni. În urma tragerii la sorţi, împerecherea a fost următoarea: Regiunea 1: Bacău – Botoşani; Suceava […]