CHINDIA INTRĂ ÎN CLUBUL „SELECT” AL ECHIPELOR DIN LIGA A II-A CARE ȘI-AU SCHIMBAT ANTRENORUL

Date:

Chindia devine al 11-lea club din Liga 2 care își schimbă antrenorul cel puțin o dată în ediția de campionat 2024-2025, titrează liga2.prosport.ro.

Primul, atât la despărțirea de primul antrenor, cât și de al doilea, a fost AFC Câmpulung Muscel, care l-a înlocuit pe Costin Lazăr cu tandemul Marian Rada – Marius Bratu, după o etapă în care ”maseurul” Vasile Slăninoiu a asigurat interimatul. Ruptura de Lazăr s-a produs după cinci etape. După jocul din etapa 12, trupa argeșeană s-a despărțit și de Rada și Bratu, iar Slăninoiu a mai asigurat interimatul încă un meci. Începând din etapa 14, noul antrenor principal al muscelenilor este Sorin Colceag, despărțit de CSM Focșani!

Apoi a urmat altă nou-promovată, CSM Focșani, care s-a despărțit de Călin Moldovan după șase etape. Ulterior, două etape, 7 și 8, pe bancă a rămas ”secundul” Rareș Forika, pentru a asigura interimatul, iar clubul vrâncean l-a numit, după aceea, pe Sorin Colceag. Colceag și-a dat demisia după runda 13, iar antrenor a fost numit înaintea etapei 14 Alin Chița, plecat de la CS Mioveni!

Campionii FC Argeș a fost al treilea club cu mutare pe banca tehnică. În locul lui Nicolae Dică, ”principal” pe bancă în primele șapte etape, a fost adus Bogdan Andone.

Și-a schimbat antrenorul și Concordia Chiajna. După nouă etape s-a despărțit de Ilie Poenaru, iar în locul său l-a lăsat pe directorul tehnic Ion ”Liță” Dumitru.

FCU Craiova s-a despărțit după 10 runde de Marius Croitoru, iar ”secundul” Valentin David a preluat rolul de ”principal”.

Alin Chița și-a dat demisia de la CS Mioveni după 11 etape cu el la timonă, iar în locul său a fost numit Dragoș Stroe, promovat de la juniorii clubului. Cu el s-au disputat posibil ultimele meciuri din istoria echipei, ultimul joc din 2024 nefiind jucat, pentru că CS Mioveni nu a fost programată din cauza neachitării baremurilor.

FC Bihor Oradea și-a încheiat colaborarea cu Gustavo Aragolaza, după 12 etape, iar în locul său l-a numit pe Gheorghe Ghiț, promovat de la Academica clubului.

CSC Șelimbăr s-a despărțit și ea, după 13 etape, de către Constantin Schumacher, iar în locul său a fost numit, din cadrul clubului, Ioan Luca,

FC Voluntari a rupt contractul cu Claudiu Niculescu după meciul din etapa 14 și l-a adus pe bancă pe Ovidiu Burcă, care a condus echipa trei meciuri, ultimele din 2024. Mihai Iosif a fost instalat în locul său.

În fine, CSM Slatina s-a despărțit de Daniel Oprescu după jocul din etapa 14, un meci l-a avut ca interimar pe Cristian Stănculețu, iar apoi l-a numit ca ”principal” pe Claudiu Niculescu, liber de contract după despărțirea de FC Voluntari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Parfum  retras de pe piață, conține o substanță interzisă, cu risc crescut pentru sănătate

Avertisment important pentru consumatori! Un lot de apă de toaletă Calvin...

Cutia Bebelușului a ajuns și în Dâmbovița, sprijin esențial pentru mame și nou-născuți

Programul „Cutia Bebelușului”, inițiativă de impact dedicată sănătății materno-infantile,...

AVERTISMENT: Pericol major de incendii în județul Dâmbovița din cauza vremii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului...