CHINDIA I-A ÎNTRERUPT SERIA BUNĂ LUI ADRIAN FALUB

Date:

Chindia Târgoviște s-a impus pe terenul celor de la Academica Clinceni, 10, datorită unui gol marcat în final de Neguț. Ilfovenii s-au declarat dezamăgiţi de deznodământul partidei, una care pentru a fi echitabilă trebuia să se termine la egalitate, crede antrenorul Adrian Falub.
Antrenorul celor de la Clinceni a fost dezamăgit de golul luat de echipa sa pe final, dar crede că după pauza competițională gruparea sa o să arate mai bine, dacă se vor face câteva achiziții.
„Am pierdut 3 puncte importante împotriva unei echipe care nu a arătat foarte mul
meci care, dacă se termina 0-0, cred că era un rezultat mai normal.
Dar am pierdut în urma unei greșeli, pe care am făcut-o pe final, am judecat o fază greșit. Ce puteam obține maxim din acest meci era un puncct și trebuia să-l luăm. Dacă nu faci greșeli personale, poți să iei un punct. E inadmisibil ce a făcut Gavra. La două minute după ce intri să-ți lovești adev-ersarul, nu se poate așa ceva.
Depinde ce vrem să facem și cât putem să facem. Depinde ce vor finanțatorii. Cred că avem un nucleu de jucători buni, iar cu câteva întăriri, putem să fim un grup foarte bun. Pe mine mă interesează partea sportivă, nu cine dă banii, (n.r despre implicarea Anamariei Prodan).
Eu nu am nicio treabă cu domnul Chinlă. El are probleme cu cei de la club, nu am eu treabă. Nu știu exact situația tuturor jucătorilor, de asta am zis că o să vedem. In momentul de fața, cred că nucleul de jucători e bun, iar cu 3-4 achiziții putem să fim competitivi”,a spus Adrian Falub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...