Certificatul de performanta energetica este un act de care aveti nevoie in mod obligatoriu de fiecare data cand vreti sa vindeti sau inchiriati un imobil, sau sa faceti renovari importante. De exemplu, atunci cand acest act lipseste, un contract de vanzare-cumparare poate fi lovit de nulitate relativa, si oricine il poate ataca in instanta. De asemenea, cu cat clasa energetica este mai mare, cu atat si pretul obtinut la vanzare este unul mai mare.
Pentru a fi mai usor sa obtineti acest certificat, rolul acestui articol este sa va invete cum sa faceti rost de el, si la ce va foloseste. In urmatoarele randuri se regaseste un ghid scurt din care veti intelege cum functioneaza lucrurile.
Ce este certificatul de performanta energetica?
Asa cum mentionam anterior, trebuie sa obtineti un certificat energetic de fiecare data cand doriti sa vindeti o locuinta, sau sa o inchiriati. Aceleasi reguli se aplica si in cazul renovarilor majore.
Mai jos gasiti legile existente in vigoare in acest moment care reglementeaza tot ceea ce tine de incadrarea cladirilor in clase energetice si obtinerea certificatului de performanta energetica:
- Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 mai 2010, privind performanta energetica a cladirilor;
- Legea 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor (republicata) – transpune dispozitiile UE, in dreptul romanesc;
- Legea 159/2013 pentru modificarea Legii 372/2005;
- OUG 13/2016 pentru modificarea si completarea Legii 372/2005;
- HG 343/2017 – aproba Noul Regulament privind receptia constructiilor.
In definitie, performanta energetica a unui imobil face referire la cantitatea de energie consumata de catre imobil asa incat sa corespunda tuturor reglementarilor legale de utilizare normala a cladirii, cele mai importante dintre acestea fiind: obtinerea apei calde de consum, mentinerea unei temperaturi optime, incalzire, ventilarea si iluminatul.
In cadrul procesului de calculare al clasei energetice, se utilizeaza o metodologie de calcul destul de complexa. Un certificat energetic poate fi eliberat doar de catre un specialist autorizat. Pentru realizarea calculelor se au in vedere urmatoarele aspecte: caracteristicile tehnice ale imobilului si ale instalatiilor, izolatia termica a cladirii, influenta cladirilor invecinate, proiectarea si amplasarea cladirii in raport cu factorii climatici exteriori, sursele proprii de producere a energiei si alti factori, cum ar fi climatul interior al imobilului, care influenteaza necesarul de energie.
Atunci cand un imobil este notat conform performantei energetice, notele sunt intre 1 si 100. Notele mari reprezinta faptul ca imobilul este eficient energetic. Pe baza notelor primite, imobilul este incadrat intr-o clasa, intre A si G. Pentru clasa A, nivelul de consum energetic este cel mai mic, cu un maxim de 125 de kWh/mp/an, iar pentru clasa G, nivelul de consum energetic este cel mai mare, cu un maxim de 820 de kWh/mp/an.
Actul denumit certificat de performanta energetica, numit simplu certificat energetic, poate fi emis doar de catre un auditor energetic atestat. In cadrul acestuia vom gasi informatii care fac referire la consumurile de energie primara si finala, energie din surse regenerabile, dar si cantitatea de emisii de dioxid de carbon. Actul poate fi emis atat pentru cladirile existente, cat si pentru cele ce se afla in constructie. Atunci cand documentul se emite pentru o cladire deja existenta, se includ si recomandari pentru imbunatatirea performantei energetice.