Cea mai rea dintre toate lumile posibile (6) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Cum sublinia recent Financial Times, în zece ani, China nu va mai fi ţara preponderent rurală, aşa cum a fost de mii de ani”. De fapt, marele Shanghai World Financial Center s-ar putea, în curând, să domine o vastă lume urbană pe care nici Mao, nici Le Corbusier nu şi-ar fi putut-o imagina.
Este, de asemenea, puţin probabil ca cineva să fi putut prevede, acum cincizeci de ani, că teberele squatterilor şi ruinele războiului din Seul să se metamorfozeze cu o viteză vertiginoasă (într-un ritm ameţitor de 11,4% pe an, în anii ’60) într-un megalopolis la fel de mare ca New York-ul – după cum la fel de adevărat este că niciun englez al epocii victoriene nu şi-ar fi putut imagina, în anii ’20, existenţa unui oraş ca Los Ange-les-ul. Totuşi, oricât de imprevizibile ar fi poveştile sale locale şi miracolele-i urbane specifice, actuala urbanizare a Asiei de Sud-Est, dublată de triplarea PIB-ului pe cap de locuitor, din 1965, păstrează o legătură mai mult decât tradiţională între creşterea industrială şi migrarea urbană. Optzeci la sută din proletariatul industrial al lui Marx trăieşte acum în China sau dincolo de graniţele Europei de Vest şi a Statelor-Unite.
în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, creşterea urbană nu beneficiază, totuşi de acele puternice motoare economice care sunt exporturile de produse industriale aşa cum se întâmplă în China, Coreea sau Taiwan şi nici nu se bucură precum China, de enormul aflux de capiataluri străine (ceea ce reprezintă, în prezent, jumătate din totalul investiţiilor străine din totalul ţărilor în curs de dezvoltare). De la mijlocul anilor ’80, marile oraşe industriale din Sud – Bombay, Johannesburg, Buenos Aires, Belo Horizonte şi Sao Paulo – au avut parte, toate, de închideri masive de uzine şi de o tendinţă spre dezindustrializare. în altă parte a lumii, urbanizarea a fost mai radical decuplată de industrializare, chiar de dezvoltarea dependentă stricto sensu de industrializare, astfel că, în cazul Africii subsahariene tot ceea ce se consideră necesar stimulării urbane a depins de dezvoltarea productivităţii agricole. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care greutatea economică a unui oraş să fie uimitor de puţin corelată în importanţă cu numărul de locuitori, reciproca fiind valabilă.
Unii ar spune că urbanizare fără industrializare este expresia unui fenomen ireversibil, tendinţa, inerentă capitalismului tehnologic, fiind separarea creşterii productivităţii de creşterea numărului de locuri de muncă. Dar în Africa, în America Latină, în Orientul Mijlociu şi în majoritatea ţărilor din Asia de Sud, urbanizare fără creştere economică, cum vom vedea mai târziu, este mai mult ca sigur moştenirea unei conjuncturi politice mondiale – precum criza datoriei mondiale a anilor ’70, ceea ce a produs restructurarea economiilor lumii a treia, conform directivelor FMI – fiind consecinţa unui fel de epocă a bronzului ce a caracterizat progresul tehnologic.
(va urma)
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE ANUNŢĂ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE ANUNŢĂ