Cea mai rea dintre toate lumile posibile (52) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Tipic, toate instituţie internaţională ce împrumută bani precum Banca Mondială, Departamentul britanic pentru dezvoltare internaţională, Fundaţia Ford sau Fundaţia germană Friedrich Elbert lucrează numai prin intermediul unei mare ONG care, la rându; său, furnizează expertiza economică unui ONG local sau direct beneficiarilor autohtoni. Acest sistem de coordonare şi finanţare în trepte este prezentat, în general, ca cea mai bună modalitate de „delegare de putere decizională”, de „sinergie” şi de „guvernare participativă”.
Din punctul de vedere al Băncii Mondiale, rolul crescând al ONG-urilor era în concordanţă cu reorientarea propriilor sale obiective sub conducerea lui James Wolfensohn, financiarul filantrop de origine australiană ai cărui zece ani de mandat începuseră în 1995. Conform biografului său, Sebastian Mallaby, Wolfensohn venise la Washington ca persoană ce intenţiona să remedieze toate relele de pe planetă „căutând să reactiveze energia mesianică de care beneficiase Banca Mondială sub conducerea lui McNamara” prin reducerea sărăciei şi prin accentuarea rolului „parteneriatului”, ceea ce trebuia, până la urmă, să fie punctele forte ale programului său conceput să fie aplicat pentru revitalizarea profitului Băncii Mondiale. Astfel, se cerea guvernelor statelor din lumea a treia să implice ONG-urile şi asociaţiile în pregătirea Documentului de strategie pentru reducerea sărăciei (DSRS) pe care Banca Mondială îl cerea ca dovadă că ajutorul financiar acordat va fi folosit efectiv pentru grupurile sociale vizate. Continuţnd ideea cooptării, aplicată de McNamara, Wolfensohn a făcut tot posibilul de a integra nivelurile superioare ale ONG-urilor, reţelelor funcţionale ale Băncii Mondiale – şi, în ciuda avântului pe care-l luase mişcările antimondi-alizare, el a reuşit foarte mult, cum a constatat Mallaby, „să-i transforme pe duşmanii întâlnirii la nivel înalt de la Madrid (din 1994), în prieteni”.
Cu toate că unii din vechii reprezentanţi ai curentului critic au apladat favorabil această „schimbare ce implica participarea”, adoptată de ONG-uri, se pare că până la urmă adevăraţii beneficiari ai împrumuturilor acordate de Banca Mondială au fost tot marile ONG-uri şi nu locuitorii bidonville-urilor. Într-o sinteză a studiilor publicate recent, printre care un important raport a fost cel redactat de Panos Institute din Londra, Rita Abra-hamsen ajungea la concluzia că „nu a fost delegată nicio putere către «societatea civilă», pocesul de elaborare a DSRS nefăcând altceva decât să întărească poziţia pe care o avea deja un mic «triunghi de fier» omogen format din experţii transnaţionalelor ce lucrau în ministerele cheie (mai ales ministerele de Finanţe), în agenţiile de dezvoltare multilaterală şi bilaterală, inclusiv în ONG-urile internaţionale”. Acest fenomen social şi financiar a fost descris de către Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, în perioada când a fost, pentru scurt timp, economistul şef al Băncii Mondiale, ca rezultat al dezvoltării unui „consens post-Washington” ce poate fi mai bine explicat ca fiind un „imperialism soft”, ca transformă marile ONG-uri în prizoniere ale programelor donatorilor internaţionali iar asociaţiile locale în instituţii dependente de ONG-urile internaţionale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (LXXX)

de Gustave Le Bon_ Ce putea să iasă din colaborarea electorală dintre comitete, învăţători şi proprietarii de cabarete? Nimic bun. Toate ierarhiile sociale, toate disciplinele din orice sector de acivitate, totată acţiunea şi dăruirea pentru realizarea binelui public, toate au fost distruse lent. Şi nu a rămas fără urmări negative […]