Published On: mie, dec. 19th, 2018

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (39) De la explozia urbană la bidonville-ul global

nichiduta.ro

Statele africane „socialiste”, începând cu Tanzania, la începutul anilor ’60, aveau toate, când s-au orientat către o politică socială de stânga, programe ambiţioase de a muta pe săracii oraşelor, din bidonville-uri în apartamente ieftine. Mexico din perioada Uruchurtu a recurs la serviciile arhitecţilor imigranţi de renume precum Hannes Meyer, adept al mişcării Bauhaus, pentru a proiecta blocuri turn cu apartamente destinate muncitorilor sindicalişti şi funcţionarilor, ceea ce nu avea nicio legătură cu ceea ce se facea pe atunci în Europa de Nord. în acelaşi timp, în Brazilia, preşedintele Joao Goulart şi guvernatorul radical din Rio Grande do Sul, Leonel Brizola au avut parte de o mare susţinere din partea populaţiei pentru proiectul lor denumit New Deal urban. Mai tţrziu, în acelaşi deceniu, dictatorul militar al statului Peru, Juan Velasco Alvarado, mai degrabă de stânga, luase iniţitiva cu mult înaintea fidelismo-ului de subvenţionare masivă de împroprietăriri de terenuri şi lansând ambiţiosul program statal de renovare a barriada-urilor (pe care l-a redenumit plin de optimism „pueblos jovenes’).
La aproape o jumătate de secol mai târziu, programul progresist de locuinţe, din Cuba, înainta cu viteza melcului din cauza măsurilor de austeritate din „Perioada specială”, consecutivă cu prăbuşirea uRSS-ului, iar situaţia în ceea ce priveşte construirea de apartamente era critică din cauza întârzierilor, comparativ cu impresionantele reuşite ale cubanezilor, referitor la domeniul sănătăţii şi educaţiei. Excepţie de la această stare generalizată fac doar Hong Kong şi Singapore, iar China a fost, dintre toate ţările în curs de dezvoltare, singura care, între 1980 şi 1990, a construit enorme cartiere de locuinţe colective decente (chiar dacă această „revoluţie nelăudată prin cântece patriotice”, după cum s-a exprimat urbanistul Richard Kirkby, nu a reuşit să satisfacă nevoia de a avea o locuinţă, de care dădea dovadă zecile de milioane de ţărani veniţi să locuiască la oraş).
în restul lumii a treia, ideea unui Stat care să intervină cu putere în rezolvarea problemei construirii de locuinţe sociale şi a creării de locuri de muncă, în cel mai fericit caz a ajuns să fie considerată o halucinaţie, iar în cel mai rău caz, o glumă de prost gust, deoarece, de mult timp, guvernele renunţaseră să mai lupte împotriva proliferării bidonville-urilor şi marginalizării urbane a oamenilor. Acum apare fenomenul social al oraşelor sărace şi, în toate aceste aşezări urbane extrem de sărace, locuitorii au ajuns să aibă cu guvernul ţării lor relaţii comparabile cu cele pe care le are un locuitor al oraşului Nairobi cu guvernul statului său, descrise recent de Andrew Harding în „Nairobi Slum Life”, articol anchetă, publicat în Guardian, în numerele din 4, 8, 10 şi 15 octombrie 2002: ” Statul nu face nimic pentru aceşti oameni. Nu le furnizează nici apă, nu le oferă nici şcoli, nici condiţii igienice de viaţă, nici drumuri, nici spitale”. Până la urmă, ziaristul a descoperit că locuitorii, pentru a nu muri de sete, cumpărau apa de la particulari, iar pentru asigurarea securităţii personale se bazau pe miliţii, poliţia bătându-le la uşă doar pentru a încasa şpaga de… protecţie.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro