Cea mai rea dintre toate lumile posibile (14) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
Peste tot în lumea a treia, alegerea unei locuinţe este rezultatul unui calcul bănesc dur, combinat cu multe compromisuri de circumstanţă, ce includ nele renunţări. Pentru a relua celebra afirmaţie a arhitectului anarhist John Turner, „cuvântul «locuinţă» derivă din-tr-un verb”. Săracii oraşelor au de rezolvat o serie de probleme complexe, acestea fiind obţinerea unui cost optim al locuinţei, să se bucure de un grad ridicat de securitate, în locul unde se află locuinţa, calitatea locuinţei, timpul necesar dintre locul unde locuiesc şi cel unde lucrează şi, uneori, felul cum este asigurată propria lor securitate fizică. Pentru unii, dintre care cei mai mulţi locuiesc efectiv în stradă, ocuparea unui mic spaţiu în apropierea locului de muncă – de exemplu într-o piaţă sau în interiorul unei gări – este mult mai important decât să aibă un acoperiş deasupra capului. Pentru alţii, gratuitatea sau cvasigratuitatea terenului unde îşi încropesc un loc de dormit, justifică deplasările zilnice dus-întors de acasă la locul de muncă, ce devin adevărate epopei ale deplasării dintre periferia unde locuiesc şi centru oraşului unde se află locul lor de muncă. Dar, pentru toţi aceşti oameni săraci, ce nu-şi pot permite o locuinţă cu toate facilităţile vieţii normale, nu există decât norocul de a se resemna cu cea mai rea dintre ofertele de locuit, care este, de regulă, un loc înfiorător de inuman, pe deasupra scump, lipsit de servicii comunale, unde nu se asigură niciun fel de securitate publică, unde nu calcă picior de poliţist. în celebrul model urbanistic al lui Turner, având la bază munca efectuată în Peru, în anii ’60, oamenii din mediu rural migrează din provincie spre oraşul capitală administrativ economică a regiunii respective – unde stau cu chirie, indiferent cât îi costă chiria respectivă, în ideea de a fi agăţaţi undeva ca să poată găsi un loc de muncă. Apoi, după ce au căpătat sentimentul unei oarecare siguranţe că acel loc de muncă este al lor, migrează către periferia oraşului, unde au şanse să devină proprietari, la preţuri acceptabile. Acest parcurs care, în terminologia lui Turner, îl face pe individ să treacă de la statutul de „cap de pod” la cel de „consolidator” este, desigur, o idealizare a unei realităţi sociale ce reflectă o stare de tranziţie, proprie unui continent sau unei ţări.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (XLIV)

de Gustave Le Bon Dacă lupta va continua cu îndârjire, inevitabil, învingătorul va pierde şi el o cincime din efectivul său, atingând astfel, ceea ce noi numim ca fiind limita demoralizatoare. Din clipa în care va trece de această limită, din moment ce nu va mai avea forţa morală şi […]