Cea mai rea dintre toate lumile posibile (108) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Totuşi, în ciuda eforturilor făcute de majoritatea guvernelor sud-americane, începând cu anul 1980, din nou economia subterană a luat tot mai puternic amploare. Ecuaţia marginalizare urbană = marginalizare profesională devine irefutabilă şi universală: coform Naţiunilor Unite, cei ce muncesc la negru ajung să reprezinte aproape două cincimi din populaţia economic activă din ţările în curs de dezvoltare. 1) în America Latină, precizează Banca Interamericană pentru Dezvoltare, economia subterană foloseşte în prezent 57% din populaţia activă, fiind responsabilă de crearea a_ patru noi „locuri de muncă” din cinci. 2) (în realitate, singurele locuri de muncă create în Mexic între anii 2000 şi 2004 au fost cele din sectorul muncii la negru.) Alte surse au dovedit că mai mult de jumătate dintre indonezienii din mediul urban, între 60% şi 75% dintre centraamericani, 65% din totalul populaţiei din oraşele Dacca şi Khartum şi 75% dintre locuitorii din Karachi reuşesc să trăiască de la o zi la alta datorită muncii la negru. 3)
Oraşele mai mici, precum Huancayo în Peru sau Allahabad şi Jaipur în India au tendinţa de a avea un sector ilegal de activitate în continuare foarte important, cu un procent de peste 75% din populaţia activă ce continuă să trăiască în regatele economiei subterane ce scapă oricărui control legal. 4) în China, asistăm la o explozie a economiei subterane, milioane de migranţi veniţi din mediul rural agăţându-se pur şi simplu cu disperare de orice spaţiu ce poate fi folosit pentru activitatea lor, de cele mai multe ori fiind de o precaritate extraordinară (adesea, ocupate ilegal). Aprodicio Laquian a constatat că „majoritatea locurilor de muncă oferite în oraşele mici şi mijlocii sunt din zona economiei subterane: tarabe unde se vinde mâncare şi restaurante, saloane de înfrumuseţare şi frizerii, croitorii sau vânzare de marfă direct pe trotuar. Dacă economia subterană are capacitatea de a crea locuri de muncă extrem de rentabile pentru patroni, absorbind un număr important de lucrători, ajungi să te întrebi care este în realitate eficacitatea lor economică şi adevăratul potenţialul productiv.” 5)
în majoritatea oraşelor subsahariene, nu mai există deloc locurile de muncă legale. Un studiu efectuat de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) vizând piaţa muncii din mediul urban în Zimbabwe, în timpul perioade de implementare a ajustării structurale „stagflaţionistă” 6) de la începutul anilor 1990, a demonstrat că sectorul legal de activitate nu putea crea decât 10.000 de locuri de muncă pe an, la o populaţie urbană activă care anual avea un surplus de 300.000 de noi mun citori. 7) De asemenea, un studiu al OCDE, referitor la Africa de Vest, prevedea că sectorul de activitate legală a forţei de muncă se va diminua constant, nemaiputând absorbi în 2020 decât un sfert din populaţia activă. 8) Această constatare concordă cu sinistrele presupuneri făcute de ONU conform cărora sectorul muncii la negru va ajunge, într-un fel sau altul, să înghită 90% din noi-ile valuri de muncitori din Africa urbană, în deceniul ce va urma anului 2020. 9)
Miturile muncii la negru
în total, la nivel mondial, clasa muncitoare ce lucrează la negru (care, delimitând-o, nu este identică cu populaţia bidonville-urilor) numără aproape un miliard de indivizi, ceea ce face din ea clasa socială cu cea mai mare creştere şi cea mai radical nou formată. De când antropologul Keith Hart a fost primul care a lansat conceptul de „sector informal”, în 1973, în perioada când efectua cercetări în oraşul Accra, s-a scris o întreagă literaură de

specialitate vizând formidabilele probleme teoretice şi empirice pe care le punea studierea strategiilor de supravieţuire folosite de noii săraci din mediul urban. Chiar dacă existau în mod sigur vaste sectoare de activitate ilegală şi în oraşele din epoca victoriană, ca în Shanghaiul com-pradorilor sau în India colonială urbană („o realitate zdrobitoare şi persistentă”, după cum scria NandiniGooptu), s-a constatat, recent, că rolul macroeconomic al economiei subterane este pur şi simplu revoluţionar, această nouă realitatea lăsându-te fără replică. 10)
Există în comunitatea ştiinţifică un consens de bază, conform căruia criza economică din anii 1980 – când sectorul muncii la negru a crescut de două chiar cinci ori mai repede decât cel al muncii legale – a răsturnat poziţiile structurale relative, astfel încât munca la negru a devenit un mod de subzistenţă majoritar în oraşele lumii a treia. Chiar în China urbană în faza de industrializare rapidă, „asistâm la o proliferare a activităţilor informale rudimentare ce permit orăşenilor săraci să supravieţuiască” 11) O parte din acest proletariat informal serveşte în mod clar ca mână de lucru fantomă folositoare tocmai economiei formale şi numeroase studii au demonstrat cât de mult reţelele de fabricare de componente pentru firma Wal-Mart, dar şi pentru alte megacom-panii şi-au întins ramificaţiile în bidonville-urile cunoscute sub denumirea de colonias şi chawls. Mai mult chiar, zonele subterane ale muncii la negru sau cum se spune în termeni de speciaslitate munca informală, au ajuns să fie în legătură cu lumea sectorului muncii formale, legale, într-un continuum care nu este separat decât de o falie abruptă ce abia mai desparte secrorul legal al muncii de cel ilegal. Totuşi, în ciuda acestei realităţi tot mai evidente, majorităţii muncitorilor săraci din bidonville-uri, în continuare nu li se recunoaşte dreptul de a avea un statut legal în cadrul economiei mondiale contemporane, fiind lăsaţi să se zbată sub linia recunoscută oficial a supravieţuirii, deoarece munca lor este o sursă importantă de profit, nu pentru ei, ci pentru cei ce-i folosesc.
1) The Challenge of Slums, op. cit., p. 40 şi p. 46.
2) Citat din The Economist, 21 martie 1998, p. 37.
3) The Challenge of Slums, op. cit., p. 103; Dennis Rondinelli şi John Kasarda, „Job Creation Needs in Third World Cities”, art. cit.; Arif Hasan, „Introduction”, art. cit., p. XI (Hasan citează Karachi Master Plan din 1989); Ubaldur Rob, M. Kabir şi M. Muta-hara, „Urbanization in Bangladesh”, in Gayl Ness şi Prem Talwer (coordonat de), Asian Urbanization in the New Millenium, Singapore, 2005, p. 36
4) Dennis Rondinelli şi John Kasarda, ibid., p.
107.
5) Aprodicio Laquian, „The Effects of National Urban Strategy”, art. cit., p. 66.
6) Stagflaţionismul reprezintă situaţia în care economia se caracterizează simultant printr-o creştere fiabilă sau nulă şi o puternică inflaţie (provocată de creşterea rapidă a preţurilor). Această situaţie economică este de cele mai multe ori secondată de creşterea şomajului ceea ce contrazice enunţul Pătratului magic al lui Kaldor.
7) Guy Mhone, ‘The Impact of Structural Adjustment on the Urban Informal Sector in Zimbabwe”, „Issues in Development”, Document de dezbatere, nr. 2, Geneva (nd), p. 19.
8) Jean-Marie Cour şi Serge Snrech (coordonat de), Pentru a pregăti viitorul Africii de Vest, op. cit., p.
65.
9) The Challenge of Slums, op. cit., p. 104.
10) Nandini Gooptu, The Politics of the Urban Poor, op. cit., p. 2.
11) Azizur Rahman Khan şi Carl Riskin, Inequality and Poverty in China, op. cit., p. 40.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI

ANUNŢURI