Published On: joi, aug. 29th, 2019

CE JUCĂTORI U21 A FOLOSIT CHINDIA

nichiduta.ro

Mijlocaşul celor de la Politehnica Iaşi a ajuns la trei reuşite în actualul sezon, în timp ce fundaşul stânga al Gazului a marcat un gol fabulos contra celor de la FCSB.
Runda a şaptea a Ligii 1 a fost una importantă pentru jucătorii eligibili regulii implementate de FRF, şase dintre aceştia trecându-şi numele pe lista marcatorilor: Ovidiu Horşia, George Câmpanu, George Ganea, Darius Olaru, Mihai Velisar şi Denis Ciobotariu.
Acelaşi număr de goluri s-a marcat şi în etapa inauguralăa actualului sezon, acesta fiind de altfel şi recordul de reuşite ale jucătorilor U21 în actuala ediţie de campionat.
În acest moment, Horşia este golgheter-ul marcatorilor U21, cu trei reuşite. Un alt fotbalist care are evoluţii foarte bune este Mihai Velisar de la Gaz Metan Mediaş, cel care a marcat al doilea său gol în Liga 1. Nu a fost o reuşită oarecare, ci un gol spectaculos marcat chiar în poarta vicecampioanei FCSB, în victoria cu 40 e medieşenilor.
Pentru George Câmpanu, reuşita contra campioanei CFR a fost prima în Liga 1, mijlocaşul de 18 ani debutând în prima divizie în urmă cu o lună. Şi pentru Denis Ciobotariu, golul marcat cu Hermannstadt reprezintă o premieră, fiind primul în Liga 1.
În total, în această etapă au evoluat 33 de fotbalişti U21, 30 fiind titulari şi 14 integralişti. Politehnica Iaşi – Chindia 2-2 Au marcat: Lohaj (15), Horşia (23) / Neguţ (27), Voduţ (50)
Poli Iaşi: Horşia (integralist), F. Cristea (titular, 45 de minute)
Chindia: Aioani (integralist), Neciu (titular, 45 de minute)
Universitatea Craiova – Astra 1-0
A marcat: Bancu (68) Craiova: Mihăilă (integralist), Markovic (titular, 38 de minute)
Astra: Simion (integralist), Grecu (titular, 15 minute)
Academica Clinceni – Sepsi 1-1
Au marcat: Cebotaru (24 – pen.) / Karanovic (36)
Academica: Şut (integralist), Al. Popescu (titular, 73 de minute) Sepsi: Kilyen (integralist), Hamed (titular, 18 minute)
CFR Cluj – FC Botoşani 4-1
Au marcat: Pereira (19), Deac (25, 73 -pen.), Păun (37) / Câmpanu (79) CFR: Costache (integralist), Itu (titular, 62 de minute)
Botoşani: Haruţ (integralist), Chindriş (titular, 62 de minute), Andronic (titular, 56 de minute), Câmpanu (din minutul 56) Viitorul – Voluntari 4-0 Au marcat: lancu (16), Ganea (55), Houri
(82), Rivaldinho (88)
Viitorul: Boboc (integralist), Măţan (titular, 45 de minute), Ganea (titular, 60 de minute)
Voluntari: I. Gheorghe (integralist), Costin
(titular, 45 de minute)
Gaz Metan – FCSB 4-0
Au marcat: Olaru (17), M. Constantin (58 –
pen.), Cardoso (65 – pen.), Velisar (85)
Gaz Metan: Velisar (integralist), Olaru (titular, 66 de minute)
FCSB: A. Vlad (titular, 35 de minute),
Oaidă (integralist)
Dinamo – Hermannstadt 3-0
Au marcat: Ciobotariu (19), Nistor (65 -pen.), Klimavicius (75) Dinamo: Ciobotariu (integralist), Neicuţescu (integralist), R. Grigore (din minutul 89)
Hermannstadt: Opruţ (titular, 28 de minute), Cordea (titular, 83 de minute), Sîntean (din minutul 83)
Tabloul complet al prezenţei jucătorilor U21 în etapa a 7 a Ligii 1, ediţia 20192020
Portari: Aioani (Chindia), A. Vlad (FCSB) Fundaşi: Neciu (Chindia), Kilyen (Sepsi), Haruţ (Botoşani), Chindriş (Botoşani), Boboc (Viitorul), Velisar (Gaz Metan), Ciobotariu (Dinamo), R. Grigore (Dinamo), Opruţ (Hermannstadt) Mijlocaşi: Horşia (Poli Iaşi), F. Cristea (Poli Iaşi), Mihăilă (Craiova), Simion (Astra), Grecu (Astra), Şut (Academica), Hamed (Sepsi), Costache (CFR), Itu (CFR), Câmpanu (Botoşani), Măţan (Viitorul), I. Gheorghe (Voluntari), Costin (Voluntari), Olaru (Gaz Metan), Oaidă (FCSB), Neicuţescu (Dinamo) Atacanţi: Markovic (Craiova), A.Popescu (Academica), Andronic (Botoşani), Ganea (Viitorul), Cordea (Hermannstadt), Sîntean (Hermannstadt)
Pe frf.ro veţi descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluţiilor jucătorilor Under 21 utilizaţi de echipele din Liga 1.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro