Ce il face pe om fericit?

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Toţi oamenii, fără excepţie, oriunde ar locui şi în orice epocă ar trăi, au în inima lor o dorinţă vie – toţi caută fericirea. Nu există om, care să nu aibă această dorinţă vie, să trăiască prosper, să fie fericit.
Dar, deşi toţi oamenii sunt de acord asupra acestui lucru şi fericirea şi prosperitatea sunt o dorinţă comună, cu toate acestea, ei nu cad de acord în legătură cu ceea ce îl face pe om fericit. Unii zic că banii sunt cei care îl fac pe om fericit. Alţii zic că funcţiile şi poziţiile sunt cele care îl fac pe om fericit. Unii cred că plăcerile şi distracţiile sunt cele care îl fac pe om fericit: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22,13). Iar alţii cred că ştiinţa şi cunoaşterea sunt cele care îl fac pe om fericit.
Cu toate acestea noi vedem oameni care au milioane şi miliarde, oameni care au fabrici, care au elicoptere şi vapoare, şi îi vedem că nu sunt fericiţi. Deşi înoată în bogăţiile lor, sunt nefericiţi. ăi unii din aceştia, chiar şi în America sau Suedia, care sunt cele mai bogate state ale lumii, auzim că se şi sinucid. Mai vedem oameni care au urcat în funcţii înalte şi, căzând din funcţii, ajung „de râsul lumii”. Vedem oameni, în deosebi tineri, dis-trându-se, chefuind, iar în cele din urmă ajung nişte demoralizaţi, nişte epave. Alţii care au sperat în cunoştere şi ştiinţă, se simt şi ei neîmpliniţi, nemulţumiţi. ăi chiar dacă presupunem că un om le concentrează pe toate acestea la un loc, credeţi că este fericit? Să facem această presupunere, că un om le are pe toate: are şi bogăţii, are şi slavă, are şi plăceri, are şi distracţii, are şi cunoaştere şi ştiinţă – dar nici acesta nu va fi fericit. De exemplu, regele Solomon, avea bogăţii, slavă, haremuri, onoruri, plăceri, distracţii, cunoaştere, ştiinţă… şi cu toate astea, la sfârşitul vieţii, deşi se desfătase din toate cele lumeşti, a scris adevărul: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecclesiast 1,2). Iată dar, că toate se dovedesc „deşărtăciune” înaintea morţii care le mătură pe toate: „căci venind moartea, toate acestea pier”.
Se naşte întrebarea: „Unde este aşadar fericirea?” Răspunsul ni l-a dat Biserica în Sfânta Evanghelie de la Luca 6, 17-23 – în care Mântuitorul Hristos ne spune cine este fericit. Nu cel care are miliarde, nu cel care este îngâmfat şi mândru şi crede că le deţine pe toate; ci fericit este cel care-şi simte mizeria, sărăcia sufletească şi cere milă şi iertare de la Dumnezeu. Fericit este nu acela care se distrează şi chefuieşte în cluburile de noapte, ci acela care plânge şi suspină pentru păcatele lui şi pentru păcatele întregii omeniri. Fericit este nu iubitorul de arginţi, ci acela care-şi deschide portofelul şi ajută pe cei ce au nevoie. Fericit este nu acela care a învins fiarele sălbatice ale pustiei, ci acela care a învins cea mai mare fiară, cea pe care o are omul în sine: iuţimea şi mânia. Fericit este acela care nu face nedreptate, ci însetează de dreptate şi luptă pentru ca dreptatea să domine pe pământ. „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate (Matei 5,6). Fericit este acela care are curaj şi îndrăzneală şi nu se ruşinează de această lume murdară, lume în care prisosesc laşii şi cei lipsiţi de bărbăţie, cei care se ruşinează să-şi facă semnul crucii când se aşează sau se ridică de la masă. Nu cei laşi, nu cei lipsiţi de curaj, ci cei care au curajul să-şi mărturisească credinţa lor înaintea oamenilor necredincioşi, atei şi eretici, aceştia sunt fericiţi. „Fericiţi cei prigoniţi pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea” (Matei 5,10; Marcu 8,35). Aceştia sunt cei fericiţi!
Dar, există azi astfel de oameni? – veţi întreba.
Slavă lui Dumnezeu! există. Puţini, dar există. ăi cred că pentru ei, nu ne pierde Dumnezeu nici pe noi.
Aşadar, este timpul să ne punem căteva întrebări: Sunt eu aşa cum vrea Dumnezeu? Sunt milostiv? Nu cumva am ca deviză „toate pentru mine şi mimic pentru celălalt”? Sunt eu blând şi smerit? Însetez de dreptate? Vreu să se instaleze şi să stăpânească în lume voia lui Dumnezeu? Am curaj să-mi mărturisesc credinţa sau sunt un fals creştin, fricos şi laş, care se ruşinează să-L mărturisească pe Hristos înaintea oamenilor? Dacă avem astfel de virtuţi şi răspunsurile sunt pozitive, atunci vom fi fericiţi.
Oameni buni, dacă astăzi omenirea este nefericită, este pentru că îi lipseşte ascultarea de Dumnezeu. Omenirea are bogăţii, are tehnologii, are progres… le are pe toate, şi cu toate acestea, în mijlocul tuturor invenţiilor şi conforturilor, omul este nefericit ca nicicând altădată. ăi ca drept dovadă este faptul că niciodată nu s-au sinucis atât de mulţi oameni câţi se sinucid astăzi, în epoca tuturor descoperirilor şi tehnologiilor mondiale.
Omul este nefericit pentru că s-a îndepărtat de izvorul binelui şi este debusolat în căutarea lui. În casa lui sunt bunurile mareriale, folositoare şi necesare sau indispensabile pentru viaţa trupească de aici, dar lipseşte Hristos. El ne zice: „un singur lucru trebuie să iubeşti” – învăţându-ne că există şi altceva mai necesar şi indispensabil, pentru viaţă – pentru fericirea veşnică.
Fericirea este ceea ce Dumnezeu vrea să împartă cu noi. ăi El ne spune că: fericirea este ceea ce omul caută pentru sine dar nu găseşte decât în celălalt.