Liber de contract după despărțirea cu memoriu de clubul dâmbovițean, dar și într-o situație mai complicată, câtă vreme a jucat deja la două echipe în actuala stagiune, Golofca a încercat să revină la Chindia, având acordul de principiu al președintelui Lorin Petrescu de a negocia întoarcerea sa.
”Cinci ore dus, cinci ore întors, la volan, ca să aflu la Târgoviște că lotul e făcut și nu intru în calculele antrenorului Diego Longo. Asta după ce vorbisem cu președintele clubului, mi-a spus că mă vrea, că pot să fiu de ajutor, și acceptasem să joc până în vară pe un salariu la jumătate față de cât avusesem. De la Longo nu am așteptări, el e cu combinațiile lui, cu impresari, cu alte lucruri, dar tu, ca președinte, nu ai personalitate, să nu fii în stare să comunici? Efectiv, la ce mi s-a întâmplat, nu am pățit în viața mea!”, a explicat Golofca pentru Liga2.ro.
Jucătorul campion cu CFR Cluj în 2020 și-ar fi cerut scuze antrenorului italian pentru ieșirea de la finalul meciului cu Concordia Chiajna, din 3 decembrie: ”I-am spus că suntem bărbați și putem lăsa totul în urmă. Mi-am cerut scuze, deși nu sunt vinovat pentru ce s-a întâmplat atunci. Am întrebat doar când primim salariile, că urmau sărbătorile.”.