CĂTĂLIN AMUZA A STRĂLUCIT DIN NOU

Date:

O nouă prezentare de excepție pentru atletul Cătălin Amuza la Campionatul Național de Sală Masters! Și la ediția din acest an a competiției, sportivul clubului nostru a reușit o performanță remarcabilă.

La capătul unei evoluții fără greșeală, Cătălin a devenit, din nou, campion național în proba de 800 m, la categoria M40. Atletul legitimat la CS Târgoviște a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după ce a terminat cursa cu timpul de 2:05.18. Este pentru al patrulea an consecutiv când sportivul nostru devine campion al României în această probă. În urma cursei perfecte din week-end, Cătălin a realizat și un Personal Best, ce-i oferă o mare încredere în concursurile următoare la care va lua parte.

La același Campionat Național de Sală, găzduit de Sala de Atletism „Ioan Soter” din București, în perioada 3-4 martie, Cătălin Amuza a terminat proba de 200 m pe locul 3. Atletul clubului nostru a intrat în posesia medaliei de bronz după ce a încheiat cursa cu timpul de 26.83.

Peste două săptămâni, Cătălin Amuza va reprezenta România la Campionatul European de Sală Masters, ce va avea loc în Polonia. La puternica întrecere continentală, sportivul are în vizor atingerea unui rezultat cât mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CJ Dâmbovița: Investiție de 8,6 milioane lei pentru rețelele de apă și canalizare 

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent în teren...

Povești, zâmbete și uniformă albastră!

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din...

Dosare penale pentru șoferi care au încălcat legea rutieră pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din Dâmbovița au constatat trei infracțiuni rutiere grave, în...