Începând de vineri, 27 septembrie 2024, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în Programul privind instalarea sistemelor de panouri foto voltaice pentru producerea de energie electrică.
Înscrierea are loc pe regiuni, fiind alocată câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul AFM www.afm.ro.
De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului.
În acest an, fiecare beneficiar poate primi 30.000 lei, cu 10.000 lei mai mult decât anul trecut.
„Avem în acest an un buget record de 2 miliarde de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe locuințele românilor. Totodată, în această sesiune finanțăm în premieră şi acumulatori, unităţi de stocare a energiei electrice, lucru care va ajuta prosumatorii să fie mai eficienți din punct de vedere energetic și să poată folosi noaptea ceea ce produc ziua. Anul acesta, înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au epuizat în câteva minute”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Înscrierile pe 3 octombrie 2024 – Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman
Perioadă înscrieri unități de cult- 9 octombrie 2024 – Toate regiunile