CAMPIONATUL NAŢIONAL DE JUNIORI A1

S.A.

sportFAZA INTERJUDEŢEANĂ
GLORIA CORNEŞTI – C.S.S. CÂMPULUNG MUSCEL 1-0 (1-0
DIRECŢIA DE COPII ŞI JUNIORI din cadrul F.R.F. organizează, la fiecare sfârşit de an competiţional, turneele naţionale de juniori A, A1, B, C, D, E etc.
La juniori A1 participă câştigătoarele campionatului de juniori din fiecare judeţ, prezenţa fiind obligatorie.
în această ediţie 2012-2013, laureata judeţului DÂMBOVIŢA, la juniori A1, a fost GLORIA CORNEŞTI. F.R.F. a împerecheat-o cu câştigătoarea juniorilor A1 din judeţul ARGEŞ, C.S.S. CÂMPUNUNG MUSCEL.
Primul joc a fost programat la CORNEŞTI.
înaintea începerii acestor competiţii de juniori,
DEPARTAMENTUL DE COPII ŞI JUNIORI din
cadrul F.R.F. emite un regulament de disputare a acestor jocuri, obligatoriu de aplicat pentru toţi cei ce participă la competiţie.
Printre articolele, precizările acestui regulament se specifică (dar şi în R.O.A.F.) că folosirea juniorilor născuţi în anul 1996 în aceste jocuri se face numai pe baza unei
ADEVERINŢE MEDICALE emise de MEDIC DE MEDICINĂ SPORTIVĂ,
deoarece sunt mai mici şi numai medicul le permite să joace, dacă sunt apţi pentru un efort mai mare.
Se pare că cei din CORNEŞTI nu au avut aceste adeverinţe pentru doi jucători (1996), echipa fiind nevoită să evolueze tot meciul în 9 jucători, deci cu doi mai puţin.
în ciuda faptului că au jucat în 9, GLORIA CORNEŞTI tot a câştigat
partida cu scorul de 1-0, având şanse reale, ca în 11 jucători să reuşească calificarea în turneul semizonal.
Returul este programat duminică, 16 iunie,
la CÂMPULUNG
MUSCEL, de la ora 17:30. Această competiţie, a juniorilor A1, este frumoasă, iar la F.C.M.
TÂRGOVIŞTE a adus
numai satisfacţii când clubul avea şi „satelit” la judeţ. A participat la două competiţii ale acestui turneu final. Să nu uităm că
F.C.M. TÂRGOVIŞTE este VICECAMPIOANA NAŢIONALĂ LA JUNIORI
A1 în anul 2007, pierzând
finala de la SIBIU, la 11 metri, ALIN NIŢĂ
ratând ultimul penalty decisiv. Antrenorul IONEL
PITARU a avut la
dispoziţie următorul lot:
AL. BĂRBOIU, G. CROITOR (portari) – ION DUMITRA, PAUL ANDREI, IONUŢ DUMI-TRAŞCU, CORNEL DINU, BOGDAN MATEI, ADRIAN GÂLDĂU, IONUŢ PETCULESCU, FLORIN LEŢU, ALIN NIŢĂ, RĂZVAN FILIP, MIREL MATEI, CRISTIAN VERDEAŢĂ, BOGDAN VIZITIU, IONUŢ NEAGOE, COSMIN ANTON, NICO-LAE TOMOVICI. Ce
echipă de juniori (dâmboviţeni) avea atunci F.C.M. TÂRGOVIŞTE!
Astăzi, câţiva dintre ei s-au lăsat, deşi erau valori certe de când erau juniori. Aşteptăm de 6 ani ca o altă echipă dâmboviţeană să reuşească performanţa
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, a
lui I. PITARU.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Gemenii au luat bronz la Europene!

Campionatul European de Tineret la Radio Orientare (European Youth ARDF Championship) s-a desfăşurat în acest final de săptămână, în localitatea Tri Studne, Cehia. La etapa de 3,5MHz, România a urcat pentru prima oară pe podium la această competiţie, prin gemenii Gherghescu Andrei şi Gherghescu Alexandru, sportivi de la C.S. Municipal […]