Având în vedere faptul că azi Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cazul Superliga, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, face următoarele precizări:
„Decizia recentă a Curții Europene de Justiție în cazul Superligii nu trebuie să ne facă să uităm rolul și esența fotbalului în comunitate. Fotbalul nu este doar un joc, este un liant care ne unește prin pasiune și iubirea pentru sport, reprezentând un etalon de competitivitate și fair-play, ultima proprietate publică, a noastră, a tuturor.
Într-un context plin de provocări, trebuie să protejăm esența fotbalului european, care se hrănește din diversitatea și excelența fiecărei țări, inspirând generații, și modelul european al sportului, în cadrul căruia meritul sportiv este fundamental!
În cadrul UEFA și al FRF, suntem conștienți de necesitatea unui echilibru constant între valorile sociale și economice ale fotbalului. Trebuie să continuăm să ne consultăm și să lucrăm neîncetat alături de toți cei care împărtășim această viziune, suporteri, cluburi, ligi, federații, autorități naționale și europene, sponsori, media, pentru a ne asigura că avansăm pe calea corectă, protejând esența sportului de toți cei care tratează fotbalul doar din perspectiva interesului egoist.
Misiunea noastră trebuie să continue prin prezervarea capacității de a oferi fiecărui copil, băiat sau fată, o șansă de a juca fotbal. Acționăm ca să facem fotbalul cât mai accesibil pentru toți, să contribuim la dezvoltarea infrastructurii fotbalistice și la pregătirea antrenorilor și educarea tuturor specialiștilor, pentru ca apoi, jucătorii noștri, indiferent de vârstă, să poată participa în competiții cu formate optime pentru evoluția lor fotbalistică.
Această misiunea poate fi îndeplinită și datorită investițiilor și susținerii pe care fiecare comunitate le oferă dezvoltării sportive, inclusiv prin modelul de solidaritate financiară implementat la nivel european.
În concluzie, nu trebuie să existe entități care să transforme fotbalul într-o competiție exclusivistă și lipsită de solidaritate. Poate chiar în acest context ar trebui să revedem mai bine unde ar trebui să intervenim cu adevărat pentru a reduce decalajele financiare din fotbalul european. Astfel de inițiative nu fac decât să compromită unitatea și să strice echilibrul valorilor și principiilor care stau la baza fundației fotbalului european, întregul ecosistemul fotbalistic continental riscând să fie afectat de repercusiuni greu de reparat, pe termen lung.
Am speranța că toți cei implicați vor înțelege importanța de a avea comunități unite și competiții deschise în fotbalul european. Numai astfel putem contribui la continuarea acestei povești extraordinare care este fotbalul, promovând autenticitatea acestui sport minunat pentru generațiile viitoare.”.