Bugetul Municipiului Târgovişte pe acest an susţine programele de investiţii

Referitor la bugetul Municipiului Târgovişte, aprobat fără mari discuţii de consilierii locali, primarul Cristian Stan a spus că, în ciuda unor constrângeri generate de modificările operate la Codul Fiscal, este axat pe susţinerea proiectelor de dezvoltare a oraşului. Comparativ cu anul trecut, veniturile sunt cu cinci milioane de lei mai mici – o diminuare ce-i drept mai redusă decât aceea prog-nozată, iar proiectele care vor trebui cofinanţate sunt cu valoare foarte mare. Cristian Stan a vorbit aici despre proiectele europene de modernizare a infrastructurii educaţionale- şcolile nr. 8 şi 13, la care se adaugă Grădiniţa nr. 8, proiectele finanţate prin PNDL, Compania Naţională de investiţii ori Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
În totalul veniturilor, ponderea cheltuielilor pentru investiţii este de 13 %, după cum a precizat şefa Direcţiei Economice, Daniela Popa, restul fiind cheltuieli de funcţionare, cu asistenţa socială ori susţinerea instituţiilor din subordinea primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

APIA anunţă începerea campaniei de depunere a cererilor unice de plată

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, în perioada 01 martie – 15 mai 2018, se va desfăşura Campania de depunere a cererilor unice de plată din acest an. Această acţiune se va derula în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, respectând calendarul stabilit şi obiectivele propuse de […]