Anumite așezări ale timpului nu au cum nu să lase urme atunci când acestea sunt puse în cuvintele poeziei, atunci când le sunt alese cuvinte care le recunosc fiecare dintre mișcări pentru a le identifica și pentru a le topi și pune mai departe în formele în care pot umbla mai departe nestingherite prin lume și prin fiecare dintre alcătuirile ei care vor să le facă astfel cunoscute, care le pot comprima și pune în toate stările acceptării fiecărei rotunjimi, sau fiecărei porțiuni ascuțite din tot acest corp mereu nou care se construiește și care este pregătit să spună despre fiecare dintre aceste experiențe.
Constanța Popescu a pregătit frecvent asemenea stări și fiecare dintre înfățișările care au putut să i le accepte, să i le încapă și să le facă să comunice, să transmită cât mai departe toate aceste forme de spunere prin care își poate ușura și încetini procesele de trecere, acelea de parcurgere ale fiecărui moment în care ea poate să se găsească și să își recunoască pașii fiecărei noi descoperiri despre alcătuirile și despre formele în care și le poate imagina, așeza și face astfel vizibile, în care le poate aduce la cunoștința celor ce vor să îi accepte și să îi înțeleagă aceste propuneri de comunicare, de arătare a fragmentelor ce îi alcătuiesc structura, iar mai departe straturile ei toate.
Am înväļat să construiesc poduri, peste anotimpuri, peste dureri, peste nopți și peste colecția de amintiri(…)
Am învățat să urc scări prin timp…
Anotiompuri este volumul prin care autoarea lui ne face cunoscuți anumiți pași ai urcărilor și ai coborârilor ce i-au însoțit, care i-au înflăcărat sau i-au domolit fețele (auto)cunoașterii, ale privirilor frecvente către fiecare părticică de sine pe care oglinzile cuvintelor i-au îngăduit să le vadă și să le înlesnească toate aceste reflexii și transmiteri ale lor. Se înțelege de aici, din toate aceste expuneri că poezia a devenit treptat, treptat un mod continuu, unul permanent de viață pentru Constanța Popescu, o alcătuire și totodată o așezare într-un buchet cuprinzător al tuturor încercărilor ei de a înțelege fiecare dintre senzațiile care îi amplifică și care îi definește căutările, și mai departe rostogolirile care îi cuprind și o cuprind în aceste neobosite rotiri și depuneri de timp în trupul pregătit minuțios pentru a le face față, pentru a-și arăta toate aceste vârste și toate frecvențele lor care pot să cuprindă și să transmită mesajele pregătite să alcătuiască ecourile necesare multiplicării lor, a alăturării lor tuturor vechilor și noilor norme care le acceptă noul trup și fiecare dintre (des)figurările siluetei lui.
Sunt femeie frumoasă care îmbracă deseori diminețile, în cuvinte ușor curbate cu împletiri tainice, deschizând mirări, rostind poveștile care îmbujorează gândul…
Avem la îndemână un opis în care sunt trecute și anumerate destule amănunte care pot face disponibile înțelesurile unei firi, ale unui corp care poate să își adauge permanent și neobosit fiecare dintre mișcările lui în viață, în timp și mai departe în toate dintre vremurile lor care au fost capabile și disponibile să curgă și să își lase strălucirile să fie vălurite de senzații, de sentimente, de înțelegeri sau nu ale lor, sau de fiecare zonă în care vârstele fără începuturi și fără sfârșituri ale poeziei poate să le aducă lângă autoarea ei, să facă astfel înțelese adăugările care formează și care deformează continuu și care impun așa un mod de viață devenit transparent cu sprijinul cuvintelor care pot să expună toate aceste exprimări, și fiecare țipăt conținut în ele, întoate culorile ce însoțesc peisajele și anotimpurile vieții și ale poeziei ce îi explică totodată și îi însemnează fiecare dintre trecerile și petrecerile pe și prin fiecare dintre căile cunoscute sau necunoscute ce tocmai pot fi și ele de acum identificate și puse pe noua hartă ce se construiește, ce își face cunoscute toate aceste aplicații ale perenității în și prin cuvinte.
Am strâns vocalele și cu verbele ajutătoare pictez icoane sfinților obosiți, să ne atingă tăcerea din suflete, unde tristețea de cinci stele umple candele până la ziuă…
Constanța Popescu ne propune și își impune ca fiecare dintre vârstele poeziei să poată fi expusă în fiecare dintre tablourile vivante întruchipate în și de cuvintele poeziei ei, în oricare culoare disponibiă și dispusă să exprime și să ducă, să transporte cât mai departe fragmente cât mai multe și cât mai mari din acest mereu nou și proaspăt trup al ei care crește și tot crește la dăpostul cuvintelor ce îi populează mintea, stările, și ne face cunoscute așa fiecare dintre etapele ce încap în transformările propuse de toate aceste vârste de neocolit ale vieții și ale creației ei. Anotimpuri conține toate elementele care pot să spună poveștile fiecărei dintre aceste transformări și fiecărei dintre înțelegerile lor ce s-au putut alătura și compune fireștilor exprimări ale autoarei lor. Ne sunt aduse aici, în poemele acestui volum, organe vitale și ale vitalității care pot crește și împlini la nesfârșit fiecare dintre această mereu neconsumată spunere, continua asamblare a acestei ființe ce nu își oprește creșterea și nu își mai poate odihni așezările și nicio vârstă ce le-ar compune și le-ar crește în fiecare adăpost cunoscut al lor.
Gabriel Enache
