bookbox Trezirea(2) Un curcubeu ne iubește pe cer, de Carmen Duvalma, eLiteratura

Date:

Trezirea are loc încet în cuvinte, în fiecare rând alcătuit de ele în forma și în structura poeziei care îi ține și îi adăpostește stările, trăirile, viziunile. Carmen Duvalma își așază delicat dar sigur pașii în aceste teritorii ale trezirii, ale desfacerii care încurajează începutul și mersul mai departe, care susțin tot acest efort de purtare a corpului spre noile azimuturi, spre noile încercări de a le căuta și de a le găsi. De aici este încurajată și începe călătoria, formarea gândului ei ce îi încarcă și îi argumentează trecerea clipelor, ale momentelor care le păstrează mai departe în chihlimbarul lor și le asigură memorarea și spunerea în cuvintele poeziei, în imaginile purtate de ea mai departe în structurile întâlnite.

Să scrii un poem ca o dimineață sfioasă

atacând clădirile orașului,

un poem ca un cântec de lebădă

în care să locuiască un popor întreg

   Carmen Duvalma ne ține în toate aceste cuvinte și menține legătura strâns de-a lungul acestui proces calm și intens al trezirii, al întoarcerii și al revenirii la imaginile vieții, la zgomotele și la toate ce (mai) freamătă în alcătuirile ei. Pașii ne sunt coordonați și puși în urmele disponibilizate de ea, în formele pe care ni le face cunoscute astfel și pe care le memorăm la rândul nostru cu ajutorul unui ritual impus încet, încet de-a lungul lecturii și a așezării înlesnită de ea. Corpurile prinse aici se mișcă oarecum controlat în structura acestor imagini, în toate distanțele și apropierile pe care le pune la dispoziția privirilor și ale simțurilor care le însoțesc și le evidențiază fiecare dintre alăturări, fiecare pas înainte și fiecare întoarcere.

Voi muri atunci când toate cuvintele

vor deveni lucruri și vor avea

un contur viu pe buzele mele,

ele vor fi atunci atotputernice,

vor fi stăpâne pe întreaga-mi ființă,

vor curge prin venele mele trecând

ca marginile tulburi ale unui fluviu,

îmi vor înconjura umbra,

îmi vor sfâșia amintirile,

cuvintele mă vor iubi stăpânindu-mă

   Culorile își lasă nuanțele să se așeze pe fiecare dintre corpurile prinse în imaginile trimise de poetă și nu încurajează diluarea sau răspândirea lor. Rămân și ele în aceste figuri ale intensității, în fragmentele și în întregul cuprins mai departe în ele, dus și condus de stările pe care le alimentează și le întrețin în toate încăperile disponibile ale structurii care se desăvârșește astfel și care se alimentează continuu cu seva acestora, cu zgomotele și cu cutremurările alăturate permanent și făcând astfel să crească continuu un construct viu, o  alcătuire plină de viață și mereu în mișcare, și într-o permanentă creștere. Astfel este alimentat necesarul de stări, de asumări și de (re)cunoașteri ale lor, de alăturări care reușesc să facă și să desfacă tot timpul lumea în care sunt așezate și arătate toate acestea în toate formele disponibile ale lor.

Mă grăbesc să ajung mai repede ca alții

într-o ucidere lentă și neputincioasă a timpului,

temându-mă ca într-o dimineață

cenușie și mohorâtă ca umbra iernii pe asfaltul umed,

să nu-mi ascund chipul pentru totdeauna

   Carmen Duvalma își asumă toate momentele și toate stările pe care le presupune curajul trezirii, al asumării acestor momente moi ale vieții, dar care au în toată acestă moliciune tot potențialul distrugător al trăirilor dure și reci, al intensităților coborâte în fiecare nerv sau organ al acestui (nou) corp, al acestor noi însușiri pe care noua viață începută odată cu noua trezire le presupune și le impune. În continuare rămân să mărturisească și să spună cuvintele aduse în aceste poeme, în (ne)firescul îngăduit și adăpostit de ele.

Vântul a uitat să vorbească despre noi,

o liniște uriașă ne cuprinde

mângâind cu calmul ei nemuritor

mereu același loc cald de pe pământ

   Un curcubeu ne iubește pe cer păstrează în continuare povestea acestei relații în toate cuvintele adăpostite de paginile care o alcătuiesc și care îi desăvârșesc corpul citind și înțelegând, încurajând și făcând posibile toate acele apropieri necesare pentru ca toate aceste procese să aibă loc și să se împlinească odată cu parcurgerea cuvintelor care le întrețin și care le spun în textul poeziei care crește în țesătura acestei povești. Nimic nu oprește acestă structură/poveste din creșterea ei, din adăugarea permanentă cu noi și noi spații acestui teritoriu ce se întinde și crește făcând ca urmele parcurgerii lui să fie cât mai dese și cât mai vizibile pe toată această întindere, prin fiecare nod pus la dispoziție de acest proaspăt și mereu îmbogățit relief.

Gabriel Enache    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...