Poezia nu doar propune înțelegerii și cunoașterii noastre fiecare dintre acele stări ale iubirii pe care ea le poate așeza în cuvinte, ci le și povestește, le și poate așeza în acea coerență continuă și concentrică pe care o poate crește și pe care o poate menține în permanențe care nu sunt obositoare, într-unele calde, calme și întotdeauna veridice, mereu în acele mișcări ce propun în fiecare dintre pașii incluși ai lor ritmurile cadențelor care așază bine în stările cititorului toate aceste acte senzoriale, acte care transformă definitiv senzorii în care s-au mutat și în care mai departe s-au așezat.
Nicu Tănase face ca toate acestea să se simtă în poezia scrisă de el, le face palpabile și disponibile să fie văzute și mai departe înțeleasă corect așezarea lor în imagini și în fiecare dintre cuvintele lor însoțitoare, în fiecare dintre aceste norme obligatorii pe care le induce și le impune apropierea, apropierea care conține toate stările așezării definitive în fiecare dintre transele propuse de poezie și de toate trăirile ei. Iubirea se dizolvă în cuvintele găsite de autor și se transmite astfel cititorului, iar fiecare dintre aceste trăiri ale lor se amestecă și se transformă într-un bun comun, într-unul ce poate fi folosit firesc de fiecare acceptare a acestor permanente și continue mutări și transportări de senzații.
Te-am visat, te-am iubit, Chiar ai fost lângă mine? Prea târziu ai venit, Cine-ai fost? Spune, cine? Ai plecat prea devreme, Ai plecat când ai vrut, Dintr-un raft cu poeme, Visul meu a căzut
Iubirea mea din Evul Mediu este o carte care are în corpul ei o dare de seamă, este o poveste intensă care își face cunoscute stările firesc și cu acea ușurință pe care sinceritatea acestui buchet de sentimente o poate ține bine așezată în fiecare prindere a lui și în fiecare dintre aromele pe care toate acestea le pot răspândi și menține vii pentru mult timp.
Așează-Įi urechea pe stâncă, Auzi cum sună liniștea?
Poemele lui Nicu Tănase se mută ușor și se transformă în incantații care lâncezesc și care încurajează ascultarea, și mai departe pătrunderea acestor sunete calde în firea celui ce se oprește pentru a le auzi, și pentru a și le încărca în propriile simțuri adăugându-și aceste lentori și toate stările lor bune, toate aspectele înțelegerii ce stau în preajma tuturor acestor son-uri înnobilate de autor cu propriile transfigurări și premergeri spre fiecare dintre aceste interioare ce se așteaptă umplute cu ele.
Ți-am spus tot ce-am avut Pe suflet, Lasă liniștea Să-și ardă lumânările, Apropie-te de picătura de sânge A unei flori…
Iubirea își face cunoscute și vizibile în poemele acestei cărți stările, faptele și momentele care o conțin și care o împrej-muiesc, își adaugă mai departe toate aceste gânduri curate care le alimentează curgerea și călătoria ce urmează să se desfășoare continuu în fiecare corp întâlnit, în fiecare privire care le-a recunoscut imaginile și în fiecare simț care le-a așezat sunetul în senzorii lui. Corpul devine receptacol al acestor stări și fapte ale iubirii, al acestor cuvinte pătrunzătoare și insidioase ce transmit și fac astfel cunoscută fiecare zbatere a lor.
Simt pașii pietrelor prin ape,
Cum fost-au prinși în alge moi, Și cum se zbat ca să le scape, Și cum cu dor pornesc spre noi..
Iubirea mea din Evul Mediu este un corp transfigurat al autorului, este unul mutat permanent și ținut în toate aceste continuități și perenități ale iubirii, ale tuturor transformărilor pe care ele le pot impune și menține în toate mișcările lui, în fiecare dintre călătoriile pe care un corp astfel adăugat le poate face și la poate duce până la capăt pe acest tărâm din acest univers minuțios descris și așezat definitiv în cuvinte.
Gabriel Enache
