România încă nu şi-a recuperat tot ce avea de recuperat din ce sa distanţat de fiinţa ei fizică şi din aceea culturală, nu şi-a adus înapoi ce s-a rupt şi a rămas în această stare dureroasă, iar dintre cei care au plecat sau au fost alungaţi şi ignoraţi puţini au mai reuşit să rămână vizibili şi receptaţi, recuperaţi până când regimul comunist a căzut. Sunt destui oameni, destule personaje şi personalităţi, destule destine de cărturari, de oameni de ştiinţă sau obişnuiţi care au rămas în zona confuză, puţin vizibilă a uitării, a nepăsării chiar. Instituţiile nu mai au persoanele şi logistica necesare la îndemână pentru a reuşi să definitiveze aceste procese de receptare, de readucere a acestora şi a situaţiilor în care au fost blocate de vremi, de vremuri sau de istorie la zi. Multe s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde şi se vor aşeza probabil definitiv în zona crudă de irecuperabil, de situaţie care, probabil cândva, va mai reuşi să fie rezolvată oarecum, într-un fel sau chiar în mai multe. Să sperăm.
Sunt şi există cercetători, căutători, istorici solitari care fac în aşa fel ca unele personaje, personalităţi artistice, culturale să nu rămână definitiv în umbra aceasta rea a uitării, în zona aceasta a necunoaşterii în care pot fi duse dacă nu sunt aşezate reperele şi datele lor atunci când trebuie puse în tiparele din care lipsesc nemotivat, dacă nu sunt aşezate înapoi în datele care le caută întregirea şi care încearcă să le facă din nou vizibile şi continuate mai departe de noi generaţii ce vor fi interesate de aceste dstine, de aceste date, de aceste istorii şi de poveştile lor.
… De câte ori, din agonia pariziană mă gândeam să mă întorc acasă, gândul mă purta întotdeauna la casa din Moroieni. Vezi, Doamne, nu mă simt plecat din Bucureşti, ci de la ţară- George Ciorănescu…
Ştefan Ion Ghilimescu este unul dintre istoricii literari care ştiu să îşi folosească uneltele care ajută la descoperirea şi la receptarea pentru readucerea în actualitate a urmelor lăsate de cei care trebuie aduşi din nou în atenţie, este unul dintre cei care ştiu unde şi ce să caute, cum şi când să o facă pentru a muta din uitare în registrul viu al receptării şi al recuperării anumite situaţii şi fapte, anumite destine care s-au aşezat în aceste situaţii nedorite, necăutate şi care pot încă să spună şi să transmită ceva mai departe. El a ţinut întotdeauna acest steag al cercetării şi al căutării cât mai sus a fost posibil, l-a ţinut ridicat şi i-a făcut vizibile zbaterile în orice fel de adieri pentru a-şi face cunoscute cercetările, rezutatul căutărilor lor, cercetări pe care întotdeauna le-a ţinut vii şi le-a dus la capăt.
Exilul românesc(şi nu mă refer neapărat numai la primul val al emigraţiei politice de după cel de-al doilea război mondial) este un fenomen politico ideobgic şi cultural complex care, privit şi cercetat cu atenţie, în condiţiile integrării istorice recente a României în Europa, capătă
dimensiuni şi sensuri noi…
România exilată este încă una dintre cărţile în care criticul literar, scriitorul şi istoricul se amestecă pentru a ne povesti cu toate aceste arme excursia desfăşurată pe teritoriul acesta arid, prin zonele acestea atât de încâlcite ale destinelor unei familii, ale acestor cărturari care s-au reorientat şi şi-au împlinit faptele departe de ţara şi de cultura care i-a făcut şi i-a format. George şi Alexandru Ciorănescu sunt adevărate personalităţi care nu trebuie uitate, cu care se poate mândri oricare cultură a reuşit să îi ţină aproape şi să îi aibă permanent între manifestările ei sau care a reuşit să îi adopte şi să îi aşeze în formele ei vizibile. Din viaţa şi din opera lor Ştefan Ion Ghilimescu reuşeşte să adune acele date care pot face, care pot forma şi crea o poveste, care pot arăta şi face să se vadă că ceva s-a construit şi că va rămâne într-o aşezare definitivă, într-una care nu va reuşi niciodată să părăsească aceste date şi încadrărilelor.
Sintetizând, elita exilului românesc, delimitându-se tranşant de dogmatismul şi „realismul socialist” al culturii oficiale, şi-a scris cu o fervoare şi o forţă demne de admirat, în mai bine de 45 de ani, în ţările de adopţie, creaţiile literare şi lucrările ştiinţifice dedicate unor teme româneşti sau universale. Indiferent de domeniul abordat, din toate răzbate difuz o undă umanistă…
Meritul acestei cărţi, a acestei poveşti, a acestor biografii atât de frumos şi de bine aşezate şi împletite în ramele poveştii este că deschide şi menţine apetitul oricărui cititor pentru a cunoaşte şi pentru a afla în profunzime poveştile de viaţă şi ale formării acestor vieţi, precum şi recuperarea şi desăvârşirile acestor destine. Este încă un fel de cărămidă adăugată de criticul şi de istoricul literar Ştefan Ion Ghilimesc biografiei şi propriei formări.
Gabriel Enache
