bookbox Locuiri posibile femeia din creierul fiecăruia, de aurel udeanu, Editura Brumar

Poeții caută să își apropie tot felul de stări, stări care mai departe să îi poată locui, să se poată așeza firesc în interiorul lor și să se dezvolte independent, să crească și să își crească fiecare senzație pe care o pot muta mai apoi în cuvinte, pe care o amplifică și o multiplică firesc în poezie, în cuvintele ei. Firescul acestor procese se văd în continuare de-a lungul lecturii, odată cu fiecare nou sunet pe care cuvintele lor îl adaugă celor deja existente în corpul celui care se apropie și care citește.
Aurel Udeanu este un autor senzorial, unul capacitat de fiecare mică sau mare zbatere pe care corpul le așază în componența sa după ce a acceptat-o și după ce și-a adăugat-o celor deja existente, celor care așteptau fiecare dintre aceste completări necesare pentru ulterioarele desfășurări pe suprafețe devenite de acum mai mari, pe acele suprafețe pe care desfășurările tuturor acestor trăiri împreună cu senzațiile lor însoțitoare se pot lăsa (și) văzute și își pot înscrie corpurile în toate stările disponibile și disponibilizate ale vizibilului, ale vederii care le poate și vedea, și cuprinde în ea toate aceste posibilități ale mișcării întâlnite aici.

ce face dumnezeu în tot acest timp acolo sus în cerul intelectului meu? unde-i este
vigilența?

femeia din creierul fiecăruia are în cuvintele ei toate aceste desfășurări și activități senzoriale care propun și încurajează locuirea, așezarea într-un corp pregătit al textului poeziei care se naște și care crește cu fiecare cuvânt adăugat, cu fiecare pas făcut de autor în teritoriul acesta de cuvinte. Imaginile însoțesc textul și îi supraveghează fiecare mutare a lui în stările imaginate și făcute vizibile ale lor. Toate aceste alăturări propun combinații reușite care încurajează curgerea și revărsarea textului dincolo de corpul cărții spre cel al celui care îi descifrează nuanțele și care încearcă toate stările disponibile ale apropierilor.

e timpul meu unic irepetabil.
nu există viitor, există doar prezent…

Mai departe vorbește poezia, poezia care își caută momentele bune pentru a spune și pentru a duce cât mai departe fiecare dintre aceste spuneri, oricare dintre sunetele lor care trebuie să se audă, să se propage și să se așeze în formele pe care ecoul lor le propune și pe care le face cunoscute în cele mai multe și mai coerente forme ale lui. Totul este gândit în această carte să transporte și să transmită un mesaj cât mai fluent și cât mai dispus să își faciliteze descifrările, urmate toate de fiecare dintre posibilitățile lor de a-și compune, și mai departe de a-și recompune fiecare dintre aceste vibrații.

acel stadiu al existenței mele când lucizii n-aveau dreptul să vină în această lume…

Aurel Udeanu ne propune să vedem în cartea lui toate aceste forme de locuiri posibile, toate posibilitățile lui ca, prin aceste poeme și prin cuvintele lor să le încurajeze așezările și apropierile de oricare corp ce caută să își adauge (și) aceste momente ce se pot muta în însoțitoarele lor trăiri.
femeia din creierul fiecăruia și-a desfăcut și și-a făcut cunoscut pentru noi unul dintre tiparele prin care ne sunt aduse aproape și făcute cunoscute fiecare dintre așezările care fac posibile împreunările, acele împreunări ce propun locuiri și trăiri ale lor împreună.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Comunitățile locale pot cere finanțare prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny"

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a pus, de joi, 23 septembrie 2021, la dispoziția autorităților locale, platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, special creată pentru depunerea cererilor de finanțare pentru proiectele de construcție și modernizare a drumurilor, a rețelelor de apă și canalizare, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.„Primăriile pot […]