BookBox Formele fixe din care evadează poezia poemia. anotimp interzis, de Atena Gabriela Stochiţă Editura Zven, 2019

Ziarul Dambovita

Poezia are obişnuinţele ei, are micile şi marile ei forme în care îi place să se aşeze, şi în care să îi place să îşi lase văzute formele care îi dau puterea să se impună ca un mod elitist, diferit, de a face simţită prezenţa Fiinţei în lume. Cei care accesează căile spre aceste expuneri, poeţii, au la rândul lor misiunea de a desprinde ceea ce se poate desprinde din acele forme şi de a le transforma în manifestări fireşti, îmbrăcân-du-le în cuvinte care încarcă şi ele cu frumuseţe, cu mister, cu trăiri.
Atena Gabriela Stochiţă vede toate acestea de mult timp, şi de cele mai multe ori îndrăzneşte să facă paşii necesari spre lumea aceasta magică, mistică, spre lumea în care ea se simte, se pare, cel mai bine, cel mai în largul ei, şi în care(îşi) trăieşte cel mai intens modurile de a fi în lume. poemia. anotimp interzis este o culegere de imagini care au marcat-o pe autoare şi care au fost încărcate cu toate formele de manifestare ale magiei pe care poezia o transmite cu ajutorul cuvintelor bine alese, simţite de poet, de fapt.
sfâşietor/ţipătul celei care/şi-a pierdut verdele/iar acum se lasă ucisă

Poezia din acest volum are menirea, clar impusă de autoarea ei, de a adânci urmele paşilor pe care tot ea i-a făcut cândva pe acest teritoriu, au menirea de a face ca urma fiecărui nou pas făcut să rămână întipărită şi să se transforme într-un posibil tipar definitiv, tipar în care să se poată turna şi forma oricare alt posibil portret al celor ce mai are de spus. Spunerea este o caracteristică a poeziei pe care o scrie Atena Gabriela Stochiţă, spunerea ca şi cum totul trebuie să se transforme şi să devină imperativ, cunoscut ca şi cum este firesc să fie, şi să devină parte din cel care a atins mesajul transmis de ea. Poezia ei are această putere de a stăpâni prin imagine şi de a cuceri prin directeţea impunerii ei, pentru că nu lasă nimic să îi opacizeze sau să îi blureze modul şi felul de a ajunge la privitor/cititor.
între viaţă şi moarte/ neînţelese/ aripile-şi strâng cuvintele/nespuse//
neîmplinită/ o inimă-şi alege drumul/ în ochiul
ce a privit-o cândva/ vie
Simţurile poetei Atena Gabriela Stochiţă sunt receptive la capacităţi maxime, sunt într-o permanentă căutare şi într-un continuu proces de absorbţie de stări completate de culori, de mirosuri, de sunete rare, sau de manifestări singulare ale modurilor cum prezenţa lor se face simţită, văzută şi auzită. Atena Gabriela Stochiţă lasă impresia unei preocupări permanente pentru tot ceea ce mişună în jurul ei şi primprejurul fiinţei ei, dar toată această impresie este pista falsă pe care îşi îndreaptă, cred, cititorul. Adevărata parte, adevărata faţă a ei este chiar în cuvinte, în toate acele cuvinte care îi încarcă poezia, poezie care, după aceea îşi abandonează autoarea şi se manifestă independent, cu o autonomie caracteristică textelor bine compuse şi bine construite.
sub povara tăcerilor/şi a sufletului pierdut/ ochiul se închide/ca-ntr-o plecăciune
Încet, încet textul îşi ia avânt, îşi asumă

independenţa şi capătă consistenţă şi amplitudine, creşte firesc adunând continuu cuvinte şi, astfel, se transformă într-o proză compactă, poetică, vâscoasă, tare şi acaparatoare, devine un text carnivor care începe, pe nesimţite, să îşi devoreze cititorul, să îl transforme în parte din el.
N-am auzit când a căzut tăcerea peste drumuri, dar îmi aud paşii care mă poartă şi gândul care bate cu putere în porţile mele închise. L-aş lăsa să iasă, dar mi-e teamă de ceilalţi paşi pe care nu-i aud, deşi există…
Atena Gabriela Stochiţă îşi „închide” între copertele acestui volum, poemia. anotimp interzis, o mare parte din posibilităţile şi capacităţile senzoriale pe care i le dă poezia, şi „deschide” coperta care urmează să primească şi să adăpostească tentaţiile prozei de a se impune şi de a capta doar pentru ea toate aceste trăiri.
Procesul acesta de trecere, de traversare a graniţelor pe care nu le mai vezi şi nu le mai recunoşti, este un fel de catharsis luminos, puternic, vizibil pe care autoarea îl face să divină parte din momentele care îi încarcă personalitatea ascendentă, cuprinsă de vâlvătaia luminoasă a arderii trupului poetic şi, din cenuşa lui caldă şi strălucitoare, să se împlinească un trup încărcat de cuvinte noi, de semne ale unei vitalităţi necunoscute până aici, care recompune şi reclădeşte un nou mod de a exprima, o nouă metodă de a spune.
Atena Gabriela Stochiţă rătăceşte intenţionat unele drumuri, unele căi, şi compune tenace un parcurs nou, cu o deschidere şi cu un capăt greu de văzut. De aici, din acest punct, poeta merge singură, lăsând în urmă posibilităţile scrisului său de a fi interzis. De aici, fiecare pas va fi mai împlinit şi mai aproape de următorul pe care îl va avea de făcut.
Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

COVID-19: Provocarea înseamnă să salveze vieţile oamenilor

Realizările pozitive în asistenţa medicală spitalicească în plină luptă cu inamicul invizibil COVID-19, sunt rezultatul unei munci perseverente, enorme a tuturor cadrelor medicale, care în pofida riscului enorm şi a greutăţilor, de diferit ordin, întreţin verticalitatea funcţională a asistenţei medicale în lupta cu COVID-19. Aceştia merită, pe deplin, apreciere pentru […]