Pictura sublimează continuu anumite stări și confesiuni ale lor, și totodată le mută permanent pe mai multe suporturi, le plimbă pe mai multe etaje ale firilor care pot să înțeleagă și să accepte toate aceste treceri, toate aceste moduri intense de a fi și de păstra vii fiecare dintre părțile care completează și întregesc corpul lor. Mai departe vin și se așază în priviri și în continuare tot în acest corp culorile și fiecare străfulgerare, fiecare orbitor zvâcnet al lui. Nicio răsfrângere nu rămâne nespusă, nicio nuanță nu se lasă nescrisă de artistul atent la toate aceste mișcări ale lor, la aceste invazii ce desăvârșesc alăturările și împreunările toate.
Ana Amuzescu este o artistă care mânuiește cu mare ușurință fiecare semndisponibil al sensibilității, oricare posibilă desfășurare a lui și cât mai multe dintre gesturile în care încap anumite incipit-uri ale definițiilor ce se construiesc, care stau să se nască și să fie așezate în formele înțelegerii. Toate aspectele vieții sunt așezate de mult timp în pictura pe care o arată și pe care o face să se vadă Ana Amuzescu, în fiecare dintre micile sau marile ei răspândiri în toate disponibilitățile pe care i le-a pus la îndemână culoarea și oricare dintre excesele sau ascunderile ei.
În expoziția Anotimpurile mele putem să vedem și să regăsim multe dintre secretele artistei Ana Amuzescu, multe dintre îndrăznelile ce le face
acum publice în culori acaparatoare, în stări care nu ocolesc transcendența, catharsisul chiar. Înfloririle de aici acaparează și domină continuu tot ce îl poate ține pe privitor aproape și apropiat, tot ce îi poate alimenta micile și marile dependențe de așezări ale culorii în proximitățile lui, în cele mai intime și astfel disponibilizate adăugiri.
Ana Amuzescu insistă pe aceste intensități ale înfloririi, pe aceste cruzimi pe care definirea acestui proces le propune și le impune în sedimentele acestei expuneri. Fiecare așezare a privirii în vecinătatea unei lucrări propune o nouă evadare, o nouă scăpare și așezare într-un teritoriu ce se desface imediat ce vederea se mută în această nouă apropiere, în această nouă provocare pe care înfloririle propuse și expuse de artistă și fiecare dintre etapele ei le propune și le pune la dispoziție pentru a fi disecate și transformate în fragmente pe care culoarea le va așeza mai departe în toate dependențele necesare împrejmuirilor ce le vor urma și le vor pune în stările care le vor valoriza.
Reușim să ne apropiem de stările propuse înțelegerii acestor definiții ale înfloririi pe care le întâlnim și în care ne regăsim în această expoziție nouă din Galeria FramingArt, din acest univers mereu disponibil să încurajeze aceste Înfățișări ale artei pe care programul galeriei îl susține și nu îl abandonează, pe care îl duce cât mai mult și cât mai departe poate. Vedem acum și putem să cuprindem aici, în expoziție, anumite definiții ale înfloririi, ale acestei perenități ce ne propune permanent aspecte și culori pe care acest proces le îmbogățește și le întreține continuu vii și greu de memorat sau de înlocuit.
Ana Amuzescu reușește ca prin pictura ei să întrețină și să păstreze viu acest proces împreună cu toate stările, cu toate desfășurările lor și cu toate așezările incluse ale lui. Mai departe suntem invitați să citimși să înțelegem toate aceste definiții delicate ale înfloririi pe care artista ni le-a descifrat și ni le-a pus la dispoziție, la îndemână.
Gabriel Enache
