Fiecare dintre noi (își) caută zonele care pot fi văzute cât mai aproape de stările și intensitățile luminii, fiecare dintre noi vrea să traverseze aceste vecinătăți în care vizibilitatea devine și este stare de fapt, fiecare dintre noi întrezărește, presimte și face tot ce poate pentru a atinge cât mai mult, cât mai repede aceste limpezimi, strălucirea așezată în firile lor și clipocitul luminos care aduce la îndemână liniștea și toate urmările ei bune și clare. Lumina nu ascunde, ci arată și împărtășește, ea păstrează în fotonii ei și transportă imaginea fiecărui chip și a fiecărui lucru ce au încăput în alcătuirile lor, care sau așezat în aceste cuprinderi și care au rămas mai departe prinse în toată această traversare.
Calea Luminii inițiată de artistul Mihai Șerbănescu este un mod(el) artistic simțit al lui, unul transmis și mutat într-un perfor-mance continuu, într-o permanentă împărtășire a dorințelor celor care participă, și care își asumă efectele participării, ale stărilor de a fi împreună și de a-și aprinde la un loc fiecare dintre trăirile adunate, dintre alcătuirile lor și mai departe umplerea golurilor ce s-au făcut vizibile între timp, acoperirea lor cu toate aceste benefice senzații și cu toată căldura ce poate să încapă în corpul lor.
O mare de oameni aprinde Lumină din Lumină și face așa vizibilă o Cale, un drum de-a lungul căruia nicio așezare nu mai este posibilă, ci doar permanenta căutare, continua îndoială în ceea ce privește rezultatele acestei căutări și efectele ei păstrate de acum firesc în fiecare fire ce s-a apropiat de această manifestare și a cunoscut atingerile ei, normalul și curățenia ascunse în corpul translucid al Luminii și mutate de acum în cel opac dar primitor al participării, al ocupării împreună al zonei închise, întunecate, difuze.
Lumina aprinsă pe Calea Luminii nu este difuză, ci strălucește și își amplifică această strălucire în fiecare an, se mută în toate straturile ființelor ce intră în contact cu ea și se lasă păstrată cât mai mult și acolo, în fiecare rost sau pliu ce i-a (cu)prins alcătuirea și așezările ei toate. Nu sunt nume pe care să nu le cunoască, nu sunt suflete pentru care să nu se aprindă toată această nestinsă și neîncăpută lumină, nu sunt locuri în care să nu își ducă, în care să nu își propage căldura, arsura și stările toate de bine, de bune.
Fiecare lumină aprinsă pe Calea Luminii este un ochi care ține în el o privire, una care nu ascunde și care aduce vederii cât mai mult din surprinderile încăpute în toate aceste vederi, în fiecare dintre aceste stări induse și susținute de ele, iar în continuare se păstrează toată în aura ce nu mai curge și care rămâne ca halou permanent și adăugat celui/ celor ce s-au agățat de fiecare dintre aceste stări care sau adăugat puțin știutelor și cunoscutelor lor cuprinderi. Fiecare dintre noi (își) cunoaște lumina, și fiecare dintre noi caută și încearcă să poată să o aprindă, să îi vadă și să îi cunoască mai departe cunoașterile și desfășurările toate, reflexiile ce se descarcă pe orice cuprindere cade sub pașii și sub răspândirile ei.
Calea Luminii rămâne un ochi deschis către lume, spre fiecare dintre alcătuirile ei disponibile să accepte și să înțeleagă desfășurările și înfășurările ce încap și au loc în toate aceste stări, iar mai departe în firile disponibile să accepte toată această lumină, cât mai multe dintre răspândirile ei. Aici se regăsesc și se adună bucuria de a trimite această lumină, de a o pune la îndemâna celor care îi caută stările și de a o așeza mai departe în corpurile care îi caută și au nevoie de toată această aprindere, de fiecare licărire ce își caută și își desăvârșește răspândirea benefică, încurajarea acceptării și asumării ei. În fiecare an, de fiecare dată lumina își găsește sălaș în aceste siluete care îi întregesc și astfel îi desăvârșesc corpul care se mișcă în toate aceste libertăți asumate, adunate și împărtășite, și duse cât mai departe cu stările, cu senzațiile și cu toate bucuriile încăpute în ele.
Calea Luminii a avut și a cunoscut firescul început al facerii, normala desfășurare a fiecărei zile și a fiecărei nopți a ei, iar mai departe suntem martorii tuturor acestor devenite firești și normale desfășurări. Oricare gest de apropiere începe cu această așezare în lumină și mai departe este continuat cu mersul pe această cale neîngrădită și neoprită de umbre.
Gabriel Enache
