Procesul de acaparare, de aducere aproape și la îndemână a corpului textual continuă, își continuă procesul acesta conceput să fie rotund, permanent și continuu lăsând în urmă orice fel de discontinuitate, oricare introspecție ce nu poate fi dusă până la capăt și indusă ca stare, ca un conglomerat de stări propice adăugării fiecărei arce și fiecărui gest ce completează această mișcare și alcătuire rotundă, și permanentă de așezare, de întrupare și de desăvârșire. Ioan Vișan a visat și a reușit să întrupeze o așezare care își caută permanent desăvârșirile și adăugările care îi pot susține toată această înșiruire de procese creatoare, de asigurări că textul său va merge către așezarea în cerc propusă de toate aceste eforturi ale lui de a le desluși și de a-și adăuga toate înțelesurile lor.
Ținta noului meu început pare o fantezie. Viața mă face neatent la trăirile zilnice pe care le parcurg cu indiferență. Doar o grabă a trecerii timpului mă încearcă în tot ce fac pentru a ajunge mai repede la clipa… care clipă…?
În acest corp masiv al acestei cărți și-a așezat Ioan Vișan toate întregirile disponibile împreună cu fiecare dintre amplificările lor, la un loc cu tot ce este disponibil de adăugat din ținuta de prozator pe care a tot purtat-o și pe care a tot expus-o în vitrinele vieții lui. Și-a adăugat cu această carte exact această figură completă și corectă a cercului, a permanentei formări și așezări ce poate să tindă spre perfecțiunea care își caută mereu și mereu începutul și care nu lasă niciodată loc pentru vreun sfârșit, pentru sfârșiturile ce pot defini încheieri și pot anihila completări. Sunt aici diversificate multe simțuri și multe trăiri înțelese ale lor, ne sunt făcute cunoscute multe posibilități de intrări în încăperile sufletului ce își lasă arătate aici multele firide ale lor, toate despărțiturile în care pot să încapă și să se dezvolte mai departe în deplină libertate fiecare dintre visele trăite și scrise continuu, fiecare dintre libertățile asumate ale lor.
Porniți de la poale, ca-ntr-un dans plin de magie, printre periculoase stânci arse de soare, tolănite pe pante abrupte galben-verzui ce ne întrerupeau cărările către piscuri, ajungeam apoi într-o exaltată beție de spațiu și soare mistuitor, acolo unde lumea nu ajungea decât cu gândul…
Capcanele sunt chiar pentru ochi deschiși, pentru toți ochii deschiși, sunt puse și așezate intenționat la îndemâna fiecărei vederi care poate să atingă toate aceste zone, toate întrupările lor și mai departe să le înțeleagă desfășurările care le vor include și care le vor prinde în fiecare dintre urmările lor, în toate acelea ce vor putea să le susțină povestea fără sfârșit în care au fost așezate de cuvintele alese, de cuvintele găsite și de fiecare mișcare a lor în toată această geometrie descriptivă și în demonstrațiile ei care se poate pune în cuvinte care să dezvolte descrieri, amănunte care se pot adăuga permanent pentru alcătuirea întregului, pentru desăvârșirile lui.
Un mers prin penumbră dacă e direcționat spre căutare oferă șansa de a sfida necunoscutul…
Pașii în corpul textului sunt măsurați, sunt amprentați de solul care le primește mișcările și le sunt memorate urmele pentru a fi și pentru a rămâne mai departe ca martore ale acestei memorabile treceri, ale acestor desăvârșite și neobosite căutări în care autorul lor a fost prins și în care rămâne în continuare în toată această devălmășie textuală covârșitoare. Testamentul mistic, de Ioan Vișan își acaparează autorul și cititorul în același timp, încorporează și își adugă continuu fragmentele necesare pentru a-i completa și pentru a-i rotunji ținuta, pentru a o face să fie cât mai vizibilă și cât mai coerentă în toate manifestările ei. Autorul nu obosește să își construiască și să își arate rezultatele acestei munci, ale eforturilor depuse pentru a o așeza în tiparele căutate și dorite. Reușitele sunt calde și reci, sunt maxime și în permanentă urcare cu fiecare pagină care se lasă parcursă de ochii și de simțurile cititorului, cititor care și el se așază odată cu autorul în desăvâșirile puse la dispoziție de acest fără capăt,de acest neobosit cerc. Totul se memorează și rămâne definitiv în cuvintele care au pus la cale toată această rotire, totă această definiție a întregirii și a desăvârșirii. Memoria le păstrează și le va purta mai departe în marsupiul pe care l-a pus la dispoziție tuturor acestor căutări și așezări ale lor. Mai departe rămâne figura completă a acestei scrieri, a acestei alcătuiri de și din semne care nu se vor mai schimba, care nu se vor mai modifica niciodată.
Gabriel Enache
