Anumite mișcări ale cuvintelor propun unele așezări care impun mai departe unele Întruchipări ale formelor pe care ele le acceptă, și în care se pot integra și își pot face (re)cunoscute, în care își pot prezenta aceste forme care le vor susține mai departe noile forme și ideile care se vor ordona în urma acestor colaborări, ale acestor întâlniri într-un text coerent și dispus de aici, din aceste momente ale desfacerii lui să își facă vizibile părțile care vor face înțelese și inteligibile oricare dintre manifestările ce vor urma și își vor impune ținutele, felurile de a se spune și de a se face cunoscute lumii, lumii care se va apropia atât cât va fi necesar pentru a înțelege, pentru a defini aceste apropieri decisive, căutate.
Toate aceste figuri se pot găsi firesc în text, în fiecare fibră a lui ce se va desfășura și își va face vizibile răsucirile, alungirile, contorsiuile și toate rezistențele care vor putea să țină cuvintele și să le ducă până la capătul pe care povestea caută să nu îl definească, ci să îi impună o continuitate perenă, o mergere coerentă până la (im)posibilul infinit, până la bănuitele, până la intuitele lui capete care pot încuraja mai departe orice întoarcere și oricare vizibilă manifestare a ei pe fiecare dintre aceste coridoare care brăzdează aceste nemărginite teritorii ale scrisului.
loan Vișan s-a lăsat prins în aceste procese de mult timp, și-a lăsat piei, și-a marcat anumite locuri recunoscute și a reușit să nu se rătăcească pe aceste cărări ale pădurii narative, ale prozei pe care o dezvoltă de câte ori este nevoie urcând și așezând pe fiecare palier construit fiecare dintre zbaterile acestor construcții, ale elementelor care adaugă și întregesc mult însoțitoarele mirări ale corpului de prozator pe care îl locuiește, corp pe care îl pune astfel în fiecare dintre luminile care îi îngăduie astfel să i se facă vizibile și cunoscute strălucirile.
Intr-o singură frază, cum s-ar spune celor întâmplate?…
Cuvintele care îi însoțesc stările așezate în tot acest conglomerat de povești interiorizate au acea structură elastică, structură care încurajează fiecare întindere și extindere a lor prin care își pot conduce și transfera fiecare dintre adăugări în corpul ce tot crește al cercului care își perfecționează rotunjimea și își amplifică mărimile devenind acaparator, acoperitor și astfel vizibil și adăpost încăpător care își poate ține bine în el toate corpurile îngăduite în fiecare moment al acestor așezări și al celor care urmează să ducă aceste alcătuiri mai departe si mai adânc în structurile acestei diorame care tot crește și care se tot adaugă lăsând să se vadă aceste extinderi care devorează cuprinderi și tot ce mai înseamnă așezări textuale.
Testamentul mistic este un roman așezat escherian pe diverse structuri, în multe straturi și în crescătoare etaje prin care cititorul este condus și inițiat în toate aceste urcări, urcări care nu mai propun întoarceri ci desăvârșiri ale lor, noi învățări ale ritmului acelui zbor ce stă să înceapă și în care autorul încearcă să își încapă, să își aducă fiecare cititor, fiecare dintre cei care se pot apropia și care vor putea mai departe încerca să respire și să trăiască în aceste necunoscute până acum atmosfere. Poveștile cresc logic și sunt așezate în corpuri matematic elaborate și arătate, toate ținându-și toate necunoscutele în pliuri concepute special să le cuprindă și să le aducă la vedere într-o anumită ordine, în aceea care exclude dezordinea și anomaliile sale. Fiecare moment are interior și exterior, este ajustat de fiecare schimbare discretă sau vizibilă de decor și de fiecare manipulare subtilă indicată și impusă de autor. loan Vișan își face cunoscute aici anumite salturi în structurile Jungiene, în lumile pe care aceste căutări ale dincolo-ului i le-a pus la dispoziție și în care s-a regăsit și și-a găsit dublul, partea cealaltă, chipul din oglinda pe care de acum și de aici a început să o vadă, și în care a început să își recunoască răsfrângerile, dedublările și puterile.
Sting lumina, mă lungesc pe pat, închid ochii și mă refugiez cu gândurile în afară. Sub bolta cerească parcă mă simt mai liber. Aici spațiile sunt mai accesibile, mai primitoare…
loan Vișan a construit această structură care mai departe se adaugă singură, care își ia cuvinte și le pune în completarea corpului care crește și care se expune astfel din toate aceste puncte care îi înlesnesc și care îi asigură toate aceste așezări în structurile vizibilității, ale expunerii complete și continue în fiecare dintre aceste permanente și neobosite alcătuiri ale ei. Avem astfel un testament elaborat și care își caută fiecare posibilă așezare în stările curbate, în contorsiunile care păstrează suplețea ale cercului, ale acestei forme ce nu își face cunoscute definitiv capetele, sfârșiturile adăugând permanent noi și noi înțelesuri fiecărei reprezentări.
Gabriel Enache
