Sunt multe povești cunoscute sau nu ale realității, povești adevărate care s-au mutat în cuvintele literaturii, care și-au găsit așezări în poveștile crescute în mințile celor care (le) scriu și care astfel le alătură altor stări și altor structuri care le vor cuprinde și le vor face cunoscute mai departe. Fiecare dintre aceste întâmplări își fac cunoscuți pașii prin fiecare apropiere a cititorului de cuvintele care le cartografiază întâmplările formatoare și care indică mai departe traseele accesibile pentru înțelegerile care vor ajuta povestea să se amplifice și să rămână în senzorii și în toate trăirile însoțitoare ale lor.
Secretul Uriașului 160 este o astfel de poveste, aceea care își menține fiorii realității și în cuvintele poveștii scrise de Adrian Melicovici, poveste pe care o spune crescându-i la propriu temperatura trăirilor și ale înțelegerilor ei, este totodată una dintre acele povești care și-au găsit în straturile literaturii terenul propice tutror desfășurărilor și tuturor impunerilor ei în formele de text și în acelea de imagini care se pot completa și adăuga permanent la corpul disponibil și continuu crescător.
Zgomotul infernal se apropia tot mai mult și de el deodată cu vârtejul gigantic și întunecat. Măgarul se sperie și o luă la goană, dar în direcția greșită. Se bucura degeaba că poate alerga mai ușor, așa, fără imensele bagaje. De fapt, se ducea spre pieire…
Adrian Melicovici a amestecat cu ușurință stările și trăirile scriitorului cu ale reporterului și cu ale unui regizor priceput să privească și să descrie, iar mai departe să povestească toate acestea, să le pună, să le așeze în diverse și diversificate registre și tipare care le pot susține corpul și incandescența relatării ce însoțește întâmplările care i-au crescut și i-au impous povestea așezată în această carte.
Ce mai liniște ciudată se lăsase peste Moarile. Focul izbucnit cu o zi în urmă mistuise totul de jur împrejur. Sute de localnici se îngrozeau și se minunau totodată, privind flacăra uriașă care ba se mărea, ba dădea senzația că se retrage din nou în măruntaiele pământului, acolo de unde ieșise cu o furie neașteptată…
Realul împreună cu adevărurile lui se amestecă pe teritoriile ficțiunii și împărtășesc fiecare unul celuilat din atributele lor făcând astfel ca îngemănarea într-o singură formă, aceea de roman cuprinzător de fapte și de personaje care le pun în operă, în aceea de poveste care se lasă ea însăși sedusă de fiecare reprezentare pe care cuvintele i-o pun la vedere și în valoare.
Oamenii se adăpostiseră atunci cu frică fugind cu mare greutate din calea marelui vârtej. Chiar și așa, a fost suficient să lege într-un chip neobișnuit două inimi…
Mai departe Adrian Melicovici încearcă și reușește să finalizeze încercarea lui de a îmbrăca o poveste reală în cuvintele gândite și scrise de el, și de a le așeza mai departe între copertele unei cărți, ale acesteia, carte care le ține bine pe toate și care mențin de-a lungul lecturii un buchet de stări care transmit fiecare câte o stare de tonus individualizat și condus în zone în care pot fi văzute și înțelese fiecare dintre mișcările lor care se desfășoară mai departe în senzorii cititorului, dar și ai celui dispus să le înțeleagă pe fiecare pentru a reuși să cuprindă întregul structurat și desfășurat în corpul acestei povești.
Peste câteva ore zeci de cai nechezau și în fiecare gospodărie oamenii aruncau în căruțe ce lucruri credeau că le vor fi necesare în puținul timp cât vor lipsi. Măcar să nu fie în zadar, murmurau ei. Sute de familii se îndreptau către dealurile aflate mai departe de Uriaș…
În Secretul Uriașului 160 ne este propusă o lectură care arde imaginația și înțelegerile ei, care ne face cunoscută o înțelegere firească a unui eveniment și al fiecărui moment care l-a creat și i-a întreținut frecvențele cât mai ridicate și cât mai ușor accesibile de cei ce i-au întâlnit desfășurările și efectele. Adevărul este cuprins firesc în poveste, iar împreună se transformă în soluția care își impune revărsările și toate urmările lor în corpul și în mintea celui care le întâlnește, în fiecare dintre așezările și alăturările lui de textul acesta acaparator și învăluitor.
Gabriel Enache
