Posterul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, intitulat „Reading Programs in the Library”, s-a bucurat de aprecierea juriului în cadrul ” Taiwan Reading Festival 2023″, manifestare cu caracter internațional organizată de Biblioteca Națională Centrală din Taiwan ce își propune promovarea lecturii.

Lucrarea Bibliotecii Județene a fost nominalizată prima în cadrul selecției prestigiosului festival, alături de postere ale instituțiilor similare din China, Emiratele Arabe Unite, SUA etc.
Afișele selectate de către o comisie formată din savanți și experți din domeniul biblioteconomiei și științei informație vor fi afișate atât în Parcul Memorial Chiang Kai-shek, vizavi de NCL în zilele de activitate, cât și online pe site-ul oficial al Taiwan Reading Festival 2023 al NCL, ce are loc în primul weekend din luna decembrie.