În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 37 de ani, din Comișani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Din investigațiile efectuate a rezultat că, la data de 3 august, în jurul orei 02:30, bănuitul ar fi condus un autoturism, în satul Matraca, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate cu privire la autoturismul condus, polițiștii au constatat că acesta era radiat din circulație.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.