În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, doi tineri de 21 de ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, în baza unor mandate de aducere, ulterior, fiind reținuți pe bază de ore pentru 24 de ore.
Ieri, cei doi au fost prezentați magistraților, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Din investigațiile efectuate a rezultat că, la data de 28 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau în fața unui magazin din municipiul Târgoviște, ar fi agresat fizic un bărbat de 29 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.