AZI ŞI MÂINE SE JOACĂ TURUL IV DIN CUPA ROMÂNIEI

Mihai ROŞOIU

Marţi, 10 septembrie 2019 şi miercuri, 11 septembrie 2019, cu începere de la ora 16:30, vor avea loc meciurile celui de-al patrulea tur al fazei naţionale a Cupei României.
În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 27 de câştigătoare ale fazei a treia şi 9 echipe din actuala ediţie a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, urmând a se disputa un total de 18 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.
Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Iată programul partidelor din această fază a competiţiei:
CSC Sânmartin – AS FC Universitatea Cluj
CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca –
ACS Fotbal Comuna Recea
ACS Industria Galda – CSM Avântul Reghin
ACS Crişul Chişineu Criş – AFC UTA Arad
CSC Ghirodaşi Giarmata Vii – AFC Ripensia
Timişoara
CSM Reşiţa – ACS ASU PolitehnicaTimişoara ACS VediţaColoneşti M.S. – U Craiova 1948 SA ACS FlacăraHorezu – ACS Campionii FC Argeş CSM Flacăra Moreni – CS Mioveni ACS Olimpic Cetate Râşnov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
CS Sportul Snagov SA – FC Petrolul Ploieşti CS Tunari – SC FC Metaloglobus Bucureşti CSA Steaua Bucureşti – CS Concordia Chiajna Fotbal Club Rapid – AFC Dunărea 2005 Călăraşi SC Popeşti-Leordeni – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
CS Făurei – FC Farul Constanţa 1920 AFC Metalul Buzău – CSM Focşani 2007 ACS Foresta Suceava – CS Aerostar Bacău
Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligaţia asigurării costurilor de organizare, cu excepţia baremurilor de arbitraj şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligaţia de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligaţia de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.
Federaţia Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. În faza a treia a Cupei României, pentru echipele organizatoare de nivel judeţean, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 940 RON, valoare netă, după cum urmează:
– Arbitru: 340 RON
– Arbitru asistent (1 şi 2): câte 300 RON.
Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 300
RON.
Pentru echipele organizatoare care vor participa în actuala ediţie a competiţiei Liga 3, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 1.996 RON, valoare netă, după cum urmează:
– Arbitru: 764 RON
– Arbitru asistent (1 şi 2): câte 601 RON
Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 500
RON.
Pentru echipele organizatoare care vor participa în actuala ediţie a competiţiei Liga 2, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 4.660 RON, valoare netă, după cum urmează:
– Arbitru: 1.630 RON
– Arbitru asistent (1 şi 2): câte 1.330 RON
– Al patrulea oficial: 370 RON
Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 1.250
RON.
Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga 1, Liga 2 şi Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum şi cele din Cupa României (faza naţională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenţi medicul delegat şi medicul echipei gazdă.
În conformitate articolul 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF, regulament aprobat în şedinţa Comitetului de urgenţă din 20 iulie 2018, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 3 (trei) înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situaţia jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri, conform art. 30 alin. 9 din ROAF este permisă efectuarea a 4 (patru) înlocuiri de jucători, cu condiţia ca cea de a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.
În conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii şi retrogradăriilor în eşalonul imediat inferior din campionatul în care participă.
În conformitate cu prevederile articolului 7, alineat c din RSTJF, jucătorii vor trebui să aibă aplicată pe carnetul de legitimare viza medicală acordată de unitatea medico-sportivă competentă.
În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

LIGA A IV-A. ETAPA A V-A. REZULTATE TEHNICE

LIGA A IV-A. ETAPA A V-A. REZULTATE TEHNICE