Avantajele contorizării pe orizontală, prezentate reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari

Date:

staicuConducerea Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa SA a organizat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de prorpietari din Târgovişte pe tema contorizării pe orizontală. Au participat directorul general Dorin Staicu, avându-i alături pe directorul economic Ion Ponorâcă şi directorul tehnic Cimpoacă Ninel, şi aproximativ 120 de administratori şi preşedinţi de asociaţii de proprietari.
Directorul general Dorin Staicu a prezentat modificările apărute şi noul regulament care permite racordarea consumatorilor casnici direct la branşament, cu amplasarea contoarelor în afara apartamentelor, dar şi necesitatea încheierii unei convenţii individuale de facturare. Pentru ca apa potabilă să poată fi furnizată la parametri prevăzuţi (debit, presiune), proiectarea instalaţiilor va fi asigurată de Compania de Apă. Pentru execuţie – a mai explicat directorul general – asociaţiile de proprietari vor apela la una dintre firmele agrementate. Pentru a putea fi montate instalaţiile    interioare de distribuţie pe orizontală este necesar acordul tuturor proprietarilor de pe scara respectivă.
Dorin Staicu a atras atenţia că vor trebui folosite materiale de calitate, pentru ca executanţii să poată acorda garanţia la lucrări, în termenii prevăzuţi de lege şi că trebuie montate aparate de măsură volumetrice din clasa „C” de precizie. Din punct de vedere tehnic există două variante constrcutive, anume cu conductele poziţionate pe casa scării şi cu conducte montate prin ghene, la imobilele P+4. Există însă diferenţe semnificative în ceea ce priveşte costurile.
CADT nu va executa asemenea instalaţii dar va supraveghea lucrările pe casa scării. „Compania de Apă nu obligă pe nimeni la nimic dar, dacă se hotărăşte montarea unor asemenea sisteme, vrea lucrări de calitate” – a spus Dorin Staicu.
Sistemele de alimentare pe orizontală dau posibilitatea consumatorilor să plătească strict ceea ce consumă şi cum principalul impediment este legat de costuri, va exista şi posibilitatea achiziţionării în rate.
Un alt aspect important este acela că, pentru introducerea noului sistem, costurile pe apartament vor fi aceleaşi, indiferent că este vorba despre unităţi locative aflate la parter sau la ultimul etaj.
La rândul lor, reprezn-tanţii asociaţiilor de proprietari au venit cu propuneri dar şi cu întrebări pertinente, o problemă fiind aceea a consumatorilor cu datorii foarte mari dar şi a acelora plecaţi în străinătate pentru perioade lungi de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...

CHINDIA REVINE PE „EUGEN POPESCU”

Program etapa 5 play-off Liga 2, sezon 2023-2024:sâmbătă, 20...