Atenţie, urmează zile caniculare în județului Dâmbovița 

1 0

La nivelul județului Dâmbovița este în vigoare o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU valabilă în data de 26 iulie pentru val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat. Marți (26 iulie) local în Muntenia valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În aceasta perioadă caniculară și cu disconfort termic ridicat, recomandăm cetățenilor respectarea unor măsuri specifice de protecție:

Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00

 Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

 Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

 Curățarea terenurilor prin incendiere este INTERZISĂ!

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

<strong>Plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor </strong>

Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare va verifica existența plagiatului în lucrările de doctorat! După constatarea plagiatului de către Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare, Ministerul Educației va avea obligația să formuleze acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care s-a acordat titlul de doctor. Prevederile noii Legi […]