
Pentru toţi iubitorii muntelui care doresc în următoarele zile să ajungă în zona montană Peştera-Padina, trebuie să fie echipaţi corespunzator sezonului de iarna şi să se informeze foarte bine despre traseul pe care vor sa il urmeze. Deplasările către Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător sezonului rece.
Recomandări privind deplasările în zona montană Peştera-Padina
în primul rând, trebuie să evităm AGLOMERAŢIILE şi Să RESPECTăM toate REGULILE de siguranţă specifice pentru activităţile montane la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19
Vă rugăm să respectaţi cu stricteţe semnificaţiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare şi reglementare. Să nu blocăm căile de acces pentru a putea oferi posibilitatea societăţii LDP Dâmboviţa dar şi echipelor de intervenţie să acţioneze dacă situaţia o impune.
Activaţi pe telefon aplicaţia Salvamont-Vodafone, luaţi cu dumneavoastră un acumulator de rezervă şi tot echipamentul necesar pentru o excursie în siguranţă.
Pentru persoanele care vor să abordeze traseele de creastă, să fie echipaţi cu colţari şi piolet.
Pericolul de avalanşă a trecut, dar nu trebuie să ne aventurăm, pentru a fi în siguranţă este bine să prevenim prin evitarea zonelor periculoase acolo unde traseul permite.
Recomandări privind COVID-19:
Virusul rămâne o problemă, nu a dispărut şi, inevitabil, putem să îl ducem cu noi şi pe munte.
Măsuraţi-vă temperatura înainte de a pleca şi, evident, să nu plecaţi dacă depăşiţi valorile normale, luaţi la voi mai multe măşti, soluţie igienizantă personală pe baza de alcool şi o plasă pentru gunoi în care să puneţi măştile folosite şi celelalte resturi menajere.
Telefoane utile:
Salvamont Salvaspeo Dambovita
0726686685
Dispeceratul Naţional Salvamont 0725826668 ( Osalvamont) pentru informaţii si recomandări privind zona montană
112 pentru cazurile ce implică acţiunea comună a mai multor servicii de urgenţă.
Nu uitaţi, Echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmboviţa, prietenul Dumneavoastră de pe cărările munţilor!
Pentru cei care se îndreaptă către zonele turistice în care se află domenii de practicarea sporturilor de iarnă, Salvamont recomandă:
- Alegeţi un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice şi al reglajului legăturilor, greutăţii corporale şi nivelului de pregătire.
- Abordaţi, la început, cu precauţie pârtiile de schi, întrucât nu mai deţineţi aceleaşi abilităţi sportive ca la finalul sezonului trecut şi este necesară o mică perioadă de reacomodare.
- Schiaţi în aşa fel încât să nu puneţi în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzaţi acestuia vreun prejudiciu.
- Adaptaţi-vă viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pârtie.
- Alegeţi cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâţi, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval.
- Depăşiţi schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit.
- Asiguraţi-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte şi al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât şi alţi schiori sunteţi în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
- Evitaţi staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberaţi pârtia în cel mai scurt timp posibil.
- Utilizaţi numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
- Respectaţi indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtie şi pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiaţi în pădure, Nu coborâţi direct, Interzis săniuşul, Nu circu
laţi pe pârtie
- Respectaţi marcajele internaţionale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte uşor, albastru – uşor, roşu-mediu, negru – dificil
- Nu folosiţi mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile şi generează accidente grave.
- Anunţaţi echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate.
- Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă , până la sosirea echipei Salvamont.
- Protejaţi termic accidentatul şi încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic.
- În cazul unor căzături puternice încercaţi să nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asis-tenţi/paramedici sau salvamontişti. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi intervenţia unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.
- Nu acceptaţi să fiţi transportaţi în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, şi doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate.
Echipele Salvamont, singurele structuri care deţin personal pregătit profesional şi atestat legal pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont – Vodafone (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SAL-VAMONT pentru telefoanele