Asociaţia Comunelor din România (ACoR) a înaintat o plângere prealabilă Guvernului

Asociaţia Comunelor din România (ACoR) a înaintat o plângere prealabilă Guvernului României, Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, şi Instituţiei Avocatului Poporului. Este prima adresă înregistrată de Guvern în 2021. Asociaţia Comunelor din România consideră că prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 226/2020, privind îngheţarea salariilor bugetarilor, Guvernul a încălcat legislaţia în vigoare, dând dovadă şi de exces de putere şi de comportament abuziv, din cauza neconsultării structurilor asociative.
„La guvernanţi noi, metehne vechi! Guvernul nu poate emite ordonanţe fără respectarea legii. Iar consultarea administraţiilor locale, a Asociaţiei Comunelor etc. este obligatorie, este un principiu prevăzut până şi în Carta Europeană, nu numai în legislaţia naţională. Guvernul României nu poate acţiona cu atâta dispreţ faţă de lege, în primul rând, nu mai vorbim faţă de noi. Nu mai spunem de acea lozincă „noaptea ca hoţii”: ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial aproape de miezul nopţii, cu doar câteva minute înainte de finele anului 2020. Am depus plângerea prealabilă la Guvern şi la ministere, dar şi la Avocatul Poporului, deoarece şi el are posibilitatea să acţioneze”, a declarat Emil Drăghici, preşedintele ACoR.
Dacă în cel mult 30 de zile Guvernul nu va abroga art. I şi V ale Ordonanţei 226/2020, Asociaţia Comunelor din România se va adresa instanţei de contencios administrativ competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ministerul Educaţiei doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a campaniei de vaccinare

În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei implicaţi în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor şi a personalului din sistemul […]