APIA primeşte cererile de sprijin aferente schemei „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor

Date:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii beneficiari că, începând din data de 2 martie, se depun Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, sesiunea 3/2020, aferente Măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de sil-vomediu”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 –
2020.
În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 53/19.02.2020, Cererile se vor depune la Centrele judeţene APIA, până la data de 15 mai 2020 inclusiv, alocarea financiară pentru sesiunea 3/2020 fiind de 51.531.090 euro.
Pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de sprijin – conform Anexei 1 din Ghidul solicitantului; cererea se completeaza online pe site-ul www.apia.org.ro, în aplicaţia electronică M15, se tipăreşte, se semnează şi se depune împreună cu documentele aferente. În cazuri excepţionale, cererea de sprijin se poate depune doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente.
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităţilor Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier naţional, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani şi vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de linişte, pentru care beneficiarul primeşte 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafaţă inclusă în angajament;
  • Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primeşte 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
    Intensitatea sprijinului public ner

ambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Pentru suprafeţe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăţilor va fi ajustat.
Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care deţin suprafeţe mai mici şi/sau care nu îndeplinesc condiţiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.
Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, printre care enumerăm:

  • să deţină amenajament silvic în vigoare pe toată suprafaţa din angajament,
  • să deţină contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru întreaga suprafaţă din angajament,
  • să participe în cadrul angajamentului cu toată suprafaţa de teren forestier deţinută într-o unitate de producţie şi/sau protecţie (conform amenajamentului silvic),
  • să delimiteze o zonă de linişte compactă de cel puţin 20% din totalul suprafeţei pentru care se încheie un angajament, în cadrul căreia nu se vor efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Ghidul solicitantului (Pe suprafaţa din afara zonei de linişte, beneficiarul are dreptul să efectueze lucrările prevăzute de ame-najamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări mai mult de o dată pe aceeaşi unitate amenajistică, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Ghidul solicitantului),
  • să contracteze şi să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operaţiile de adunat, scos şi apropiat, până la platforma primară, pe suprafaţa parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2,
  • să respecte normele privind eco-condiţionalitatea pe toate terenurile agricole aparţinând exploataţiei agricole şi pe toată perioada angajamentului, în cazul în care deţin şi suprafeţe agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...